Şoferii pentru care durata de valabilitate a permisului de conducere scade. Modificarea, aplicată pentru carnetele eliberate ulterior

de: Ioana Bucur
27 02. 2024

Un anunț ce vizează zeci de mii de persoane. Află, din rândurile de mai jos, cine sunt șoferii pentru care durata de valabilitate a permisului de conducere scade. Inițiativa a fost adoptată deja de Senat.

Anunț important pentru conducătorii auto

Se pregătesc schimbări importante pentru șoferii de la noi din țară. Marți, Senatul a adoptat un proiect inițiat de Guvern, de interes pentru zeci de mii de persoane.

Potrivit proiectului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 are în vedere circulaţia pe drumurile publice și vizează creşterea siguranţei rutiere.

Cine sunt șoferii pentru care durata de valabilitate a permisului de conducere scade

Astfel, șoferii pentru care durata de valabilitate a permisului de conducere scade sunt posesorii de permis pentru categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE, cu vârsta de 70 de ani şi peste.

În cazul lor, valabilitatea permisului auto ar urma să scadă de la zece ani la cinci ani.

În cazul persoanelor cu vârsta de 80 de ani și peste, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru toate categoriile este de doi ani, potrivit unui amendament admis la proiectul de act normativ.

„Scopul acestei propuneri este de a aduce beneficii cetăţenilor care au permis de conducere prin reducerea costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, de a reduce numărul de şoferi care nu sunt apţi medical să conducă şi implicit de creştere a siguranţei rutiere.”, subliniază iniţiatorul în expunerea de motive.

Te-ar putea interesa și: Se schimbă vârsta pentru obținerea permisului auto. Câți ani trebuie să ai pentru categoria B

Modificarea, aplicată pentru carnetele eliberate ulterior

Este important de precizat faptul că o altă schimbare la proiect însuşită de plenul Senatului are în vedere ca permisele de conducere eliberate pentru toate categoriile, anterior publicării prezentei legi, să își păstreze valabilitatea administrativă înscrise pe acestea.

„Ministerul Afacerilor Interne, la sfârşitul anului 2022, a transmis următorul comunicat: «În urma unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a rezultat că în perioada decembrie 2022 -februarie 2023 va expira termenul de valabilitate administrativă a unui număr de peste 450.000 de permise de conducere, la nivel naţional, aceste documente fiind emise în perioada decembrie 2012 -februarie 2013».

Anual obţin permis de conducere în jur de 325.000 persoane, ceea ce înseamnă că la cele 450.000 de permise de conducere pe care Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor trebuie să le prelucreze, se mai adaugă un număr aproximativ de 81.000 de permise noi care trebuie să fie prelucrate şi eliberate. Acest lucru a dus la stres major atât pentru angajaţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din toată ţara din cauza numărului foarte mare de dosare care trebuie să le prelucreze.”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Te-ar putea interesa și: Fostul prefect de Gorj, prins a patra oară la volan fără permis, în doar două săptămâni. Cum se scuză Ilie Morega: „O măsură ilegală”