Șocul pe care l-au avut polițiștii din Bihor când au oprit un BMW. Ce putea căra în mașină
Șoferii de BMW nu contenesc să uimească România. Șocul pe care l-au avut polițiștii din Bihor când au oprit un BMW. Este incredibil ce putea căra în mașină. Bărbatul s-a ales pe loc cu un dosar penal.
Ce au descoperit polițiștii în portbagajul unui BMW. S-a acționat la pont, astfel că șoferul s-a ales cu dosar penal
Un bărbat din Oradea s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în flagrant ieri, 2 martie 2023, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor cu mai mult de 200 litri de alcool etilic de contrabandă în portbagajul maşinii BMW pe care acesta o conducea.
Conform unui comunicat al IPJ Bihor, acţiunea poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) Bihor a avut loc joi, în jurul orei 10, pe DN76, în Băile Felix.
Cine a mai participat la acțiune
Acțiunea a avut loc cu sprijinul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Poliţiei Bihor şi suportul de specialitate al Direcției Regionale Vamale Cluj Napoca.
Orădeanul de 44 ani circula la volanul unui BMW dinspre Oradea spre Beiuş, moment în care a fost oprit în Băile Felix de un echipaj care, la prima vedere, părea de la Poliția Rutieră.
Cât alcool căra bărbatul
De fapt, erau poliţiştii SICE Bihor, care aveau informaţii despre faptul că şoferul transporta alcool de contrabandă. Astfel, bărbatul a fost rugat să deschidă portbagajul unde au şi descoperit recipientele cu alcool etilic.
„S-au găsit 208 litri de alcool etilic, nemarcat, cu o concentrație alcoolică de 94 grade, îmbuteliat în flacoane din plastic”, se precizează în informarea Poliţiei Bihor.
Care este prejudiciul
Prejudiciul în cauză pentru bugetul consolidat al statului, prin neplata accizelor, este estimat la peste 15.000 de lei.
De asemenea, întreaga cantitate de alcool a fost indisponibilizată, urmând ca aceasta să fie confiscată în totalitate. În plus, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru deţinerea, în afara antrepozitului fiscal, a produselor accizabile, fără a fi marcate, peste limita a 40 de litri de alcool etilic.
Acum, cercetările se desfăşoară sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Țigări de contrabandă la Băile Felix
Tot în Băile Felix, în 2020, cei de la IPJ Bihor au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o autoutilitară cu care transporta 12.000 de țigarete netimbrate legal.
Țigaretele netimbrate au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Cercetările au fost continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de „contrabandă, varianta asimilată”, informează purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.