Șoc pentru familia lui Emi Pian. Ce a pățit acum tatăl lui, în celula din închisoare

Șoc pentru familia lui Emi Pian. Ce a pățit acum tatăl lui, în celula din închisoare

Conflict deschis între rudele lui Emi Pian și reprezentații Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), după ce conducerea instituției a refuzat să îl lase pe tatăl decedatului, fie și numai pentru câteva ore, la înmormântarea fiului său cel mare. Ce s-a întâmplat cu bătrânul după refuzul autorităților, aflați în paragrafele următoare.

Scandal la pușcărie în ziua înmormântării lui Emi Pian

Rudele lui Florin Mototolea, cunoscut drept Emi Pian, au intrat în conflict cu conducerea ANP, după refuzul de a-i permite tatălui celui decedat, încarcerat la Spitalul Penitenciar Jilava, să ia parte la înhumare. După ce au primit răspunsul negativ, unii dintre cei mai cunoscuți lideri interlopi din București au declanșat o adevărată revoltă spontană.

În contextul în care regulile impuse din cauza pandemiei de COVID-19 sunt complet încălcate de sutele de apropiați ai clanului Duduianu, care au transformat casa acestuia, zile la rând, într-un adevărat loc de pelerinaj, moartea lui Emi Pian le dă reale dureri de cap autorităților.

Nici măcar reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, care au fost obligați să intervină imediat după aducerea trupului neînsuflețit al fostului interlop acasă, în cartierul Rahova, nu și-au făcut treaba cum ar fi trebuit, ignorând total situația din curtea Duduienilor.

Membri ai clanului Duduianu, amenințați cu mascații

Surse din anturajul familiei lui Florin Mototolea susțin că rudele acestuia s-ar fi certat chiar cu unii șefi din sistemul penitenciar, potrivit gândul.ro.

Pentru a solicita o permisie umanitară pentru Nicolae Duduianu, alias Pian, tatăl lui Emi și adevăratul lider al clanului care-i poartă numele, familia decedatului a mers la poarta Spitalului Penitenciar Jilava, cu certificatul de deces și restul actelor necesare, dar, cu toate că legea ar fi permis să-l lase să asiste la înmormântare, sub escortă, reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au refuzat vehement.

Dar asta nu e tot. Potrivit surselor menționate anterior, delegația condusă de Vasile Duduianu, cunoscut drept Grațian, ar fi fost amenințată cu trupele de mascați dacă nu părăsește urgent și în liniște curtea închisorii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI