Sinucidere teribilă în Maramureș. Copil de 13 ani, găsit mort în dormitorul său. Cum a ales băiatul să-și ia zilele
Au fost momente cumplite în localitatea Tăuții de Sus, acolo unde un copil de 13 ani a fost găsit mort de către părinții, chiar în dormitorul său. La fața locului, au fost chemate echipaje medicale, dar din păcate, nimeni nu a mai putut să-l salveze. Potrivit unor surse, motivul pentru care băiatul și-ar fi pus capăt zilelor ar fi avut legătură cu niște teme primite de la școală.
Cum a ales să se sinucidă adolescentul
Posibilele efecte negative ale pandemiei se reflectă tot mai des în rândul tinerilor, care aleg să-și ia viața din cauza depresiilor care le afectează viața. Dacă în anumite situații, aceste probleme apărute la nivel psihic sunt identificate și tratate, în alte cazuri, acestea poartă masca unor simple certuri sau neînțelegeri, care se finalizează tragic. Acesta este și cazul unui elev de 13 ani, găsit spânzurat în cameră.
Potrivit ultimelor informații, băiatul a ales să-și ia viața într-un mod agresiv, spânzurându-se cu un cordon de la halat. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de părinții copilului, care au sunat imediat la 112. La fața locului s-a prezentat un echipaj medical, care nu a putut decât să constate decesul. Ulterior, criminaliștii din cadrul IPJ Maramureș, coordonați de un procuror criminalist, au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate motivele care au condus la o asemenea tragedie.
Trupul neînsuflețit al băiatului a fost transportat la Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, acolo unde se va efectua autopsia, în vederea stabilirii cauzelor decesului. Potrivit unor surse Antena3, băiatul ar fi avut niște certuri cu mama sa din cauza temelor școlare, motiv pentru care, părintele i-ar fi interzis să se uite la televizor, pentru a-și putea pregăti temele. Supărat din cauza pedepsei primite, băiatul ar fi recurs la sinucidere. Evenimentul tragic vine la doar două săptămâni după ce alți doi elevi și-au luat viața în aceleași condiții.
Doi adolescenți din Baia Mare, sinucidere la indigo
Pe data de 18 ianuarie a fost denunțată prima sinucidere a unui tânăr de 16 ani, găsit spânzurat în curtea casei. Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, băiatul ar fi recurs la acest gest din cauza unor discuții aprinse cu prietena sa. La o săptămână distanță, un alt tânăr din aceeași localitate și cu aceeași vârstă s-a sinucis prin aceeași metodă.
Potrivit rudelor, și acesta ar fi avut niște certuri cu prietena sa, însă motivul nu este clar în situația sa.
Speriați de evenimentele petrecute, părinții copiilor din localitate au transmis un mesaj prin care solicită ajutor privind gestionarea emoțiilor și comportamentele copiilor, care recurg din ce în ce mai des la astfel de gesturi fatale.
„În calitate de mamă vă rog din suflet să trageți un semnal de alarmă cu ce se întâmplă cu tinerii noștri. În această săptămână doi copii s-au spânzurat în cartierul Ferneziu. Ce Doamne se întâmplă. E tragic. Nu știm ca părinți ce să facem. Oare iar sunt ceva aplicații pe internet în care sunt îndemnați să se sinucidă? E strigător la cer. Dar pur și simplu, ca părinți, nu știm ce să mai facem”, a transmis o mamă îngrijorată, potrivit stiriletransilvaniei.ro.