Sinucidere înfiorătoare în Vaslui. Elev eminent, găsit mort de sora sa. Ce chin trăia acasă
Suferință fără margini într-o familie din Vaslui, după ce unul dintre copii a decis să-și ia viața mult prea devreme. Băiatul era un elev premiant și obținuse multe burse de merit, astfel că nimeni nu ar fi bănuit ce se petrece în sufletul lui. Cea care a găsit trupul neînsuflețit al băiatului a fost chiar sora sa, în vârstă de 16 ani.
La ce tratamente ar fi fost supus acasă
În urma tragediei, polițiștii au demarat o anchetă pentru a descoperi care ar fi putut fi motivele pentru care un băiat considerat geniu ar fi putut să se spânzure. Astfel, oamenii legii au aflat că situația acasă nu era una extrem de bună, băiatul neavând parte de un mediu armonios, ci dimpotrivă, acesta era victima agresiunilor tatălui său după ce consuma alcool.
De asemenea, Vremea Nouă scrie că mama băiatului ar fi fost bolnavă psihic, în timp ce tatăl obișnuia să consume băuturi spirtoase. Sora băiatului a povestit că adolescentul avusese o ceartă cu tatăl său, pe motiv că petrece prea mult timp pe tabletă și se trezește greu dimineața. Cu toate acestea, băiatul nu părea să fie atât de afectat din acest motiv, astfel încât să recurgă la sinucidere.
“Luni nu a fost la școală, iar marți și miercuri a întârziat la prima oră. A avut o ceartă cu tata pentru că petrecea foarte mult timp pe tabletă și nu mai putea să se trezească dimineața, încât să ajungă la timp la ore. Avea, probabil, și alte supărări personale, însă mie nu mi-a spus nimic.
Aseară (miercuri seara- n.red.) nu am mai vorbit cu el, însă l-am mai liniștit după acea ceartă. Era un copil foarte bun la învățătură, îi plăcea foarte mult matematica, avea note bune și la limba română”m a declarat sora băiatului, potrivit stirileprotv.ro.
“Colegii l-au văzut bătut la școală”
Dirigintele băiatului a declarat că este în stare de șoc, neputând încă să realizeze că acel tânăr deștept și cuminte nu se mai află printre cei dragi. Dascălul a povestit despre Andrei doar lucruri frumoase, cu mențiunea că era un băiat introvertit care nu povestea nimănui prin ce trecea.
Bărbatul a confirmat, de asemenea, probleme de sănătate ale mamei lui Andrei, precum și viciile tatălui, afirmând chiar că elevul ar fi fost văzut de către colegi cu vânătăi.
“Am rămas fără cuvinte când am aflat că Andrei nu mai este printre noi. A fost un elev foarte bun la învățătură, cu medii de peste 9. Lua bursă de merit, era și foarte cuminte cu toate că acasă avea o situație precară. Frații lui au reușit să depășească momentele acestea.
Chiar azi vorbeam cu doamnele de la Asistență Socială din cadrul Primăriei Deleni, care îmi spuneau că nu au avut niciodată acces în locuința băiatului. Neavând acordul părinților, ele nu au putut intra în casă, să vadă în ce condiții trăiește Andrei.
Tatăl lui a luat-o pe calea băuturii după ce și-a pierdut serviciul, mama are probleme de sănătate. În ciuda acestor dificultăți, ceilalți frați ai lui au rezistat. La el n-am sesizat nicio modificare de comportament în ultimele zile.
Andrei era oricum un copil mai tăcut, introvertit, niciodată nu se destăinuia, nu zicea și altora prin ce trece. Lumea spune că mai venea bătut la școală, dar eu nu l-am văzut niciodată cu semne, nu mi-a spus că ar avea asemenea probleme acasă”, a afirmat dirigintele băiatului.