Singurul frate rămas în viaţă din familia Ene după incendiul de la Ferma Dacilor, detalii de neînchipuit. Ce s-a întâmplat înainte să iasă: „Ţi-am zis să vii după mine”
Tragedia care a lovit pensiunea „Ferma Dacilor” din Județul Prahova pe 26 decembrie 2023 a lăsat o urmă profundă de durere și pierdere. Un incendiu imens a mistuit clădirea, în timp ce o petrecere era în desfășurare. Printre victime se numără și doi copii, alături de tatăl lor, care a încercat să-și salveze familia. Singurul frate supraviețuitor a transmis un mesaj emoționant în memoria celor doi frați și a tatălui erou. Ce le-a spus de pe patul de spital?
Mesajul lui Matei pentru rudele decedate
Un incendiu devastator a izbucnit în timpul unei petreceri organizate de fiul proprietarului, unde se aflau inclusiv copii. Cauzele incendiului sunt încă investigate, suspectându-se o defecțiune la centrala termică sau un scurtcircuit electric, accentuat de faptul că pensiunea nu avea un contract oficial de furnizare a electricității.
Șapte persoane au fost găsite decedate, iar eforturile de salvare continuă. Printre victime se numără doi frați, Petru și Luca Ene, de 12, respectiv 16 ani.
Un moment de speranță în mijlocul acestei tragedii a fost salvarea lui Matei Ene, geamănul lui Luca, de către tatăl lor în ultimele clipe. Deși a reușit să-și salveze unul dintre fii, tatăl a suferit răni grave și a decedat ulterior.
Matei, acum în recuperare la spital, a împărtășit un mesaj emoționant pe Facebook. Acesta și-a exprimat profundul regret și dragostea față de tatăl și frații săi, promițând să aibă grijă de mama lui.
Mesajul său a stârnit un val de compasiune și sprijin din partea comunității, care încă se luptă să înțeleagă amploarea acestei tragedii.
”Tată, ai fost eroul meu, ești exemplu meu în viața, nu îmi vine să cred că ai plecat așa repede din viaţa mea, nu îmi văd viaţa fără tine.
Petru, te iubesc nespus de mult, ești frățiorul meu și mereu vei fii, ești puterea mea și sufletul meu.Luca, ești geamănul meu, te iubesc cel mai mult, o parte din mine a murit odată cu tine, ți-am zis sa vii după mine, nu înțeleg de ce te-ai oprit…
M-ați lăsat singur cu mama, o să am grijă de ea vă promit. Sunteți familia mea și va iubesc infinit, mi-aş fi dat viata pentru voi. Drum lin către ceruri îngerii mei”, a transmis băiatul, exprimând multă durere pentru apropiații săi morți.
Soacra patronului pensiunii, mărturisiri despre supraviețuirea fiicei sale
Ancheta în cazul incendiului devastator de la pensiunea „Ferma Dacilor” continuă, cu audierea mai multor martori cheie, inclusiv angajați și rude. Cornel Dinicu, patronul pensiunii și tatăl copilului decedat, este într-o stare profundă de șoc și nu a putut oferi declarații.
Tragedia personală l-a marcat pe acesta, pierzându-și unul dintre cei trei copii în incendiu. Soacra lui Dinicu, bunica copilului decedat, a oferit detalii despre momentele de groază.
Ea a relatat pentru Antena3 cum nora ei, soția patronului, a simțit mirosul de fum și a reușit să trezească familia, salvându-se pe sine, soțul și doi dintre copii. Din nefericire, al treilea copil, în timp ce se juca cu alți copii, a fost prins de flăcările incontrolabile.
”Fiica mea este soția patronului. A simțit că iese fum și l-a sculat pe el (n.r. – pe patronul pensiunii) și a zis: este fum în cameră. Așa au reușit și s-au salvat. Doi copii (n.red. au salvat din flăcări)… și unul nu. Era cu alți copii, se juca”, a declarat bunica minorului mort în incendiu.