Simona Hapciuc, mesaj șocant la revenirea în România. Ce se întâmplă la Survivor
O altă concurentă eliminată de la ”Survivor ROmânia” a fost Simona Hapciuc. Actrița, deși s-a luptt pentru puncte, pentru echipa ”Faimoșilor”, s-a trezit eliminată mult prea devreme din competiție. Primul lucru făcut, întoarsă în țară, a fost să-și strângă în brațe fiul, de care i-a fost extrem de dor.
Simona Hapciuc dezamăgită de eliminarea din ”Survivor România”
Încă de la startul show-ului, actrița Simona Hapciuc s-a dovedit a fi una din cele mai redutabile concurente. A tras cât a putut pentru a aduce cât mai multe puncte echipei sale, echipa ”Faimoșilor”, dar se pare că nu a fost suficient. La ultimele eliminări, Simona s-a trezit că este nevoită să părăsească competiția, mult prea devreme spune actrița. Dezamăgirea a fost mare, dar revederea fiului său, i-a mai alinat acest setiment plin de frustrări, totuși.
”Nu cred că am trăit vreodată o emoție atât de mare, poate doar când l-am născut, dar sinceră să fiu e ca și cum m-aș renaște eu. În momentul acesta realizez că să mă întorc a fost cel mai bun lucru pentru mine. Deși, inițial, eram foarte supărată pe colegii mei și pentru nominalizare, în momentul acesta pot doar să le mulțumesc pentru că m-au trimis lângă Dimitrie.
Eu am fost foarte nemulțumită deoarece nu mă consideram cea mai slabă din punct de vedere sportiv. Apoi am înțeles că Survivor e un joc de strategie, nu un joc sportiv. Atunci următoarea lor nominalizare, adică Elena, ei chiar au făcut o strategie. Chiar nu simțeau nevoia să țină verigi mai puternice pe acolo”, a declarat, după sosirea în țară, Simona Hapciuc.
Momente grele pentru Simona la Survivor
Cum au pățit mai toți concurenții, și Simona Hapciuc a avut parte de momente grele, unele dramatice. Au fost dezamăgiri dar și accidentări, unele dintre ele scoțându-i pe unii definitv din competiție. Un astfel de moment greu l-a avut și actrița când, în urma unei probe, a suferit o accidentare care era cât pe-aci să o scoată și mai devreme din competiție. Simona Hapciuc a povestit la întoarcerea în țară despre acest episod dureros dela ”Survivor România”, declarând:
”Cel mai greu moment pentru mine la Survivor a fost când mi-a sărit genunchiul, mă vedeam plecată acasă și nu voiam să plec acasă. Nimeni nu înțelegea cât de greu e să stai pe banca de rezervă și să aștepți acel rezultat de la RMN și să-ți faci exercițiile că poate mâine intri. Dar de fiecare dată mai așteptam. Să stai rezervă la Survivor e mult mai greu decât să intri pe traseu.”, a mai pvoestit Simona Hapciuc.