Simona Halep primește o nouă lovitură. Bianca Andreescu i-a luat fața și la Turneul Campioanelor

Autor: Moraru Madalina - 13:34, 21 oct. 2019

Bianca Andreescu este principala favorită, la Turneul Campioanelor, fiind astfel marcată o nouă lovitură pentru Simona Halep. Tânăra jucătoare de tenis a reușit de curând o asemenea performanță, după cum anunță luni, în mod deloc surprinzător, și casele de pariuri.

Simona Halep primește o nouă lovitură: Bianca Andreescu i-a luat fața

Simona Halep primește o nouă lovitură. Bianca Andreescu i-a luat fața și la Turneul Campioanelor
Bianca Andreescu i-a luat fața Simonei Halep și în ceea ce privește Turneul Campioanelor

Asta deoarece au fost făcute publice cotele pentru câștigarea Turneului Campioanelor, fiind o competiție ce va avea loc în China, la Shenzhen, de către casele de pariuri. Competiția va avea loc în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie și va putea fi urmărită de către publicul român, în direct, și pe Digi Sport.

Cotele caselor de pariuri arată și că Simona Halep a primit abia șansa a cincea pentru a câștiga turneul, având o cotă de 7.5. Pe de altă parte, sunt considerate favorite Bianca Andreescu, dar și Ashleigh Barty. Ambele jucătoare de tenis au o cotă de 4.5 la obținerea trofeului. De asemenea, Naomi Osaka are șansa a treia, cu o cotă de 5. Pe când pe poziția a patra în acest top se află Karolina Pliskova, cu o cotă de 7.

Cotele caselor de pariuri o mai afișează și pe jucătoarea Elina Svitolina cu aceeași cotă ca Simona Halep, de 7.5. Chit că sportiva a câștigat ediția de anul trecut. Mai mult, jucătoareaPetra Kvitova a primit cota 9, pe când Belinda Bencic are cea mai mare cotă, de 12. Aceasta a fost ultima jucătoare calificată în cadrul Turneului Campioanelor din 2019.

Simona Halep, lăudată înainte de Turneul Campioanelor

Jucătoarea de tenis a fost lăudată de către presa spaniolă, chiar înainte de începerea Turneului Campioanelor. Românca a primit următoarele cuvinte de apreciere din partea celor de la Punto de Break:

„Putem confirma că schimbarea antrenorului nu a decurs așa cum Simona Halep și-ar fi dorit. De fapt, a contat foarte mult absența lui Darren Cahill. Chiar și așa, fără să aibă un sezon constant, românca a continuat să scrie istorie. A câștigat doar un titlu, e drept, dar e cel mai important dintre toate. Campioană la Wimbledon, după ce a învins-o pe Serena Williams în finală, poți cere mai mult de atât?

Simona are, fără îndoială, capacitatea de a gestiona anumite momente, știe când să preseze în momentele cheie, dar și când să facă o pauză. La Shenzhen vor fi cele mai bune jucătoare din lume, iar Simona are nevoie de dorința de a câștiga, dar și de motivația de a scoate la lumină focul interior”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI