Simona Halep, mesaj plin de dragoste pentru antrenorul Patrick Mouratoglou. Ce îi transmite în mijlocul scandalului de dopaj
Simona Halep traversează una dintre cele mai grele perioade din viața sa, iar acest lucru l-a recunoscut fără nicio reținere. Tenismena se află în mijlocul unui scandal de dopaj, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, în cadrul US Open. Valurile de critici și de încurajări au curs neîncetat, iar multe dintre părerile negative legate despre acest subiect s-au îndreptat către persoanele cele mai apropiate Simonei, respectiv echipa sa, în frunte cu actualul său antrenor, Patrick Mouratoglou. În ciuda acestor speculații, Simona Halep i-a transmis acestuia un nou mesaj, din care reiese orice altceva, mai puțin că i-ar purta ranchiună.
Felicitările Simonei Halep pentru victoria lui Holger Rune
Danezul Holger Rune, în vârstă de 19 ani, a câștigat recent Masters-ul de la Paris, în urma unei finale cu Novak Djokovici, în vârstă de 35 de ani, locul 8 ATP, scor 3-6, 6-3, 7-5. Tânărul tenismen a fost antrenat de Patrick Mouratoglou, chiar la recomandarea Simonei, iar rezultatele excepționale nu au întârziat să apară.
Cu această ocazie, constănțeanca, suspendată temporar din cauza scandalului de dopaj, nu a pierdut ocazia să transmită un mesaj de felicitare pentru reușitele elevului, respectiv, ale antrenorului, menționând totodată emoțiile puternice resimțite față de antrenorul care a dus-o și pe ea pe culmile succesului.
„Felicitări, Holger Rune! Mi-a plăcut să te văd jucând. Sunt mândră de antrenorul meu, Patrick Mouratoglou, o persoană specială”, a fost mesajul Simonei Halep despre antrenor, care a mers la Paris să fie alături de tânărul jucător de tenis.
Deși a mers pentru a-și susține elevul la Paris, Patrick Mouratoglou a declarat săptămâna trecută că îi este alături 100% Simonei în această perioadă, menționând că ține legătura zilnic cu ea.
„Sunt în contact zilnic cu Simona, vorbim, îmi spune toate noutăţile. Sunt alături de ea în această perioadă dificilă. Cuvintele nu pot să cuprindă întreaga dificultate a situaţiei”, a transmis Patrick Mouratoglou.
Antrenorul Simonei Halep, acuzat dur de o fostă elevă
Pe lângă criticile venite din partea unor persoane celebre din lumea tenisului, Patrick Mouratoglou a mai primit o lovitură, venită de această dată din partea fostei sale eleve, Aravane Rezai.
Aceasta a declarat că antrenorul ar face orice pentru a obține succes garantat, dezvăluind că ea a fost pusă să se confrunte cu părinții săi pentru ca el să poată avea control total asupra ei.
„Problema este că era acel tip de persoană care nu își acceptă responsabilitățile. M-a presat să-mi confrunt părinții. M-a pus în fața lor, față în față, pentru a obține ceea ce își dorea: control total. El a vrut rezultate și nu i-a păsat cum le-am obținut, nu i-a păsat de educația mea sau de trecutul meu”, a povestit tenismena.