Simona Halep, mesaj enigmatic, în plin scandal de dopaj. „Vei vedea…”. Fanii au tras concluzia că își pregătește revenirea
Simona Halep a transmis un nou mesaj, prin intermediul rețelelor sociale, după o lungă perioadă de pauză. Fanii l-au interpretat într-o notă optimistă și au tras concluzia că jucătoarea de tenis are informații că va reveni curând pe teren, în competițiile oficiale.
Simona Halep, un nou mesaj optimist, inspirat de Charlie Chaplin
Simona Halep nu și-a pierdut optimismul și entuziasmul, deși au trecut mai bine de opt luni de la ultimul meci oficial și aproape șase de când a fost suspendată provizoriu pentru dopaj. Sportiva din România s-a pregătit în această perioadă ca și cum vestea revenirii ar putea să apară în fiecare zi.
Așa s-a întâmplat și acum când sportiva din Constanța a transmis un mesaj, în limba engleză, pe rețelele sociale. „Vei vedea că viața încă merită trăită dacă doar zâmbești!” este mesajul scris de Simona Halep, inspirat de celebrul Charlie Chaplin. Fanii au interpretat această postare într-o notă optimistă și s-au gândit că favorita lor are informații bune, în legătură cu dosarul ei care trenează de luni bune.
Oficial nu a apărut însă nicio veste. Simona Halep a fost suspendată pe 7 octombrie 2022, după ce în corpul ei s-a găsit Roxadustat, și deși a cerut o procedură urgentă până acum nu a fost nici măcar audiată. S-au fixat mai multe date când jucătoarea ar fi trebuit să apară în fața judecătorilor de la tribunalul Sports Resolutions, dar lucrurile s-au amânat pentru ca probele strânse de agenția angajată de sportivă să fie analizate și de laboratoare care au acreditarea Agenției Mondiale Anti-Doping.
Jucătoarea are de gând să meargă pe ideea că sumplimente nutritive pe care le folosește au fost contaminate accidental în timpul procesului de producție.
O altă veste care i-a pus pe gânduri pe cei care o susțin pe Simona Halep este legată de Patrick Mouratoglou. Antrenorul francez a anunțat, surprinzător, că a terminat colaborarea cu danezul Holger Rune, după șase luni de muncă.
„Nu am nicio îndoială: viitorul tău va fi luminos şi îţi va păstra lucruri fantastice. Voi rămâne cel mai mare fan al tău şi voi fi cu ochii pe tine”, a scris Mouratoglou pe Instagram.
Simona Halep a început săptămâna pe locul 26 WTA. LA US Open 2022, ultimul turneu la care a participat, se afla pe locul șapte în topul mondial.