Simona Halep a făcut arena din Roma să răsune! Ce s-a întâmplat în timpul meciului cu Vondrousova

Autor: Claudiu Surmei - 16:27, 16 mai 2019
Simona Halep, punct spectaculos cu Vondrousova

Simona Halep a avut un meci greu în turul II al turneului de la Roma, cu sportiva cehă Marketa Vondrousova. Constănțeanca a tras tare și a obținut în primul set un punct care i-a ridicat în picioare pe spectatorii care au asistat la meci.

Simona Halep – Marketa Vondrousova s-a jucat în turul II al turneului de la Roma, cu o zi întârziere. Partida care trebuia să se dispute miercuri a fost amânatată în mai multe rânduri din cauza ploii torențiale care s-a abătut asupra capitalei Italiei, iar organizatorii au luat decizia ca această să se dispute, în cele din urmă, joi.

Punct spectaculos obținut de Simona Halep în fața jucătoarei Marketa Vondrousova

În primul set, la scorul de 3-2 pentru numărul 2 WTA, când tabela arăta 40:40, Simona Halep a ridicat publicul în picioare și a fost aplaudată la scenă deschisă, după ce a reușit să obțină un punct spectaculos. Cei prezenți în tribună au scandat zeci de secunde „Si-mo-na, Si-mo-na!”

Simona Halep și Marketa Vondrousova s-au mai întâlnit și la Indian Wells, când sportiva din Cehia a câștigat confruntarea.

„Înfrangerile sunt mai ușoare acum, trec mai repede peste ele, dar încă sunt dezamăgită și supărată că am pierdut. De fapt, am plâns în vestiar după mult timp, pentru că am pierdut.

Dau sută la sută în fiecare meci, în fiecare turneu, din acest motiv sufăr puțin când pierd. Simțeam că trebuie să plâng. Sufăr după fiecare înfrângere și cred că este un lucru bun, declara Simona în urmă cu două luni”, după înfrângerea în fața cehoaicei.


Citește și...