Simona Halep, mare favorită la Palermo! Cum arată cotele la pariuri

de: Andrei Simion
18 07. 2020

Simona Halep pornește ca mare favorită în primul turneu după pauza provocată de pandemia de coronavirus. Românca a ales să meargă la Palermo și va fi favorită numărul unu a turneului. Este o competiție de categorie WTA International și se va disputa pe zgură, suprafața favorită a Simonei. Bookmakerii cred în româncă și au oferit o cotă prin care e clar că o consideră cea mai puternică din concurs. Astfel, pentru cei care vor avea curajul să parieze că Simona Halep se impune la Palermo, casele de pariuri oferă cota 3,50.

Simona Halep a primit cotă 3,50 pentru a se impune la Palermo. A doua favorită are cotă 8,00

Petra Martic este a doua favorită a competiției, cu o cotă de 8,00. Johanna Konta, deși nu este o jucătoare care să exceleze pe zgură, a primit a treia cotă: 10,00. Finalista din 2019 de la Roland Garros, Marketa Vondrousova ar putea fi o alegere înțeleaptă. Mai ales că jucătoarea din Cehia a primit cotă 10,00. Maria Sakkari, 12,00, și Anett Kontaveit, 15,00, sunt alte variante de luat în calcul pentru pariori.

Totuși, cei care vor să parieze pe învingătoarea de la Palermo ar fi mai inspirați dacă ar mai aștepta câteva zile. Organizatorii competiției din Sicilia încă sunt în negocieri pentru a mai aduce în turneu o jucătoare de top 10 WTA. Aceasta ar urma să fie favorită numărul doi a competiției, după Simona Halep. Situație în care este clar că toate cotele prezentate mai sus ar putea crește substanțial. Inclusiv cea pe care a primit-o românca. Kiki Bertens este cel mai probabil jucătoarea pe care italienii speră să o aducă la Palermo.

Turneul de la Palermo este dotat cu premii totale de 220.000 de dolari, iar învingătoarea primește și 280 de puncte WTA. Simona Halep a ales să meargă în Sicilia în special datorită numărului mic de cazuri de coronavirus înregistrat în insulă. În plus, își dorește să joace cât mai mult pe zgură pentru a fi pregătită pentru Roland Garros 2020.