Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Madrid
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Madrid. Constănțeanca a învins-o în semifinală pe Belinda Bencic, cu scorul de 6-2, 6-7, 6-0 și este la o singură victorie de revenirea pe locul 1 în clasamentul WTA.
Simona va întâlni în ultimul act al competiției învingătoarea din meciul Sloane Stephens – Kiki Bertens.
„Spune-ne, Simona Halep, cum ai reușit această lovitură?”, au scris cei de la WTA pe contul oficial de Twitter, în timupl partidei cu Belinda Bencic, după o serie de lovituri bine plasate ale sportivei din România.
Prima reacție a Simonei Halep după calificarea în finala de la Madrid
„Mă simt puţin obosită, pentru că a fost un meci intens, iar ea a jucat foarte rapid. După ce am pierdut al doilea set, m-am liniştit puţin şi am deschis mai mult terenul, pentru că nu puteam domina meciul din spatele terenului, şi am fost mai agresivă.
Încerc să dau tot ce pot, sunt foarte motivată la Madrid. Mereu am jucat bine aici. Nu sunt la 100%, dar e tot mai bine de la zi la zi şi sunt foarte fericită”, a declarat Simona la interviu acordat pe teren, imediat după meciul câștigat cu scorul de 6-2, 6-7, 6-0 împotriva Belindei Bencic.
Simona este pentru a patra oară în finala turneului de la Madrid, pe care până acum l-a câștigat de două ori. Cu încă o victorie, Halep va redeveni numărul 1 mondial.