Simona Halep confirmă că are antrenor cu normă întreagă. De când lucrează cu Daniel Dobre
Simona Halep a confirmat pentru presa americană că începe colaborarea cu Daniel Dobre. Cu noul său antrenor va începe să lucreze la turneul din Miami.
Inițial, anunțul a fost făcut de un cunoscut jurnalist Ben Rothenberg, care a scris pe Twitter:
„Simona Halep a confirmat că și-a angajat un nou antrenor cu normă întreagă: Daniel Dobre, un român cu care ea a lucrat în trecut.”
Ulterior, sportiva din Constanța a explicat cum a ajuns să aleagă această variantă.
„Am mai lucrat cu el înainte și mă cunoaște foarte bine. Sunt fericită că este în echipa mea. Am încredere în el și am avut o bună colaborare în trecut.” Simona Halep
Declarațiile sportivei în vârstă de 27 de ani au fost publicate pe site-ul Simonahalep.com.
„Cred că cel mai important lucru este că mă simt bine alături de el și că avem o conexiune foarte bună.” Simona Halep
În vârstă de 50 de ani, Daniel Dobre începe activitatea ca antrenor al Simonei Halep la turneul de la Miami.
Simona Halep reia, de fapt, colaborarea cu „Brică”
Cunoscut după porecla „Brică”, Daniel Dobre renunța, după revoluția din 1989, la cariera de jucător de tenis și a început să-și construiască una din antrenorat. Potrivit cotidianului Libertatea, Daniel Dobre a plecat temporar în Turcia în 1990 unde a lucrat ca antrenor de tenis.
Mai târziu, își deschidea o școală de tenis la Salzburg, Austria, alături de doi prieteni. Împreună au decis, ulterior, să plece în Germania, unde au înființat o academie de tenis.
Daniel Dobre a revenit în țară și a lucrat pentru clubul deschis de Dinu Pescariu.
Colaborarea cu Simona Halep s-a desfășurat în perioada 2015-2017, când Daniel Dobre o însoțea pe Simona Halep la turnee, când Darren Cahill nu putea face acest lucru, potrivit DigiSport.ro.