Simona Halep, antrenament inedit cu un instructor de box. O nouă teorie privind scandalul de dopaj în care este implicată sportiva din România – VIDEO
Simona Halep continuă să se pregătească pentru întoarcerea pe terenul de tenis, deși nu a fost nici măcar audiată de tribunalul Sport Resolutions. Sportiva din România a postat imagini de la un antrenament inedit. Jucătoarea de tenis s-a pregătit cu un instructor profesionist de box.
Simona Halep, antrenament de box cu un instructor profesionist
Simona Halep este suspendată provizoriu pentru dopaj, dar nu și-a pierdut speranța că va avea posibilitatea să arate că nu a folosit substanțe interzise. Jucătoarea din România nu a fost audiată de tribunalul independent Sport Resolutions și nici măcar nu știe care este data la care ar trebui să se prezinte în fața judecătorilor. Nu a mai jucat niciun meci oficial din luna august a anului trecut, dar a continuat să se antreneze ca și cum sezonul ar începe peste câteva zile.
Luna trecută a fost în Dubai și s-a antrenat cu echipa, dar a continuat pregătirea și când s-a întors acasă. Zilele trecute a postat imagini de la un moment inedit. Un antrenament de box cu un instructor profesionist. Vlad Bucșa a fost cel care a ajutat-o să deprindă câteva mișcări din acest sport.
Pe site-ul complexului deținut de miliardarul Ion Țiriac, Stejarii Country Club, Vlad Bucșa dezvăluie ce înseamnă acest antrenament, dar și care sunt beneficiile.
„Scopul acestui program este de a vă oferi la fiecare ședință de antrenament posibilitatea de a învață și perfecționă loviturile de brațe. Vă puteți așteptă la un antrenament dur, dar distractiv, care include instrucțiuni specifice din box.
Printre principalele beneficii ale programului 12 Rounds se numără eliberarea tensiunii și a stresului, arderea rapidă a caloriilor și dezvoltarea rezistenței musculare, îmbunătățirea capacității de concentrare și întărirea articulațiilor și a ligamentelor”.
O nouă ipoteză în cazul de dopaj al Simonei Halep
În ultima perioadă s-a vorbit destul de mult despre posibilitatea ca medicamentul Roxadustat să fi ajuns în corpul jucătoarei de tenis în urma unui contaminări accidentale a produselor nutritive pe care le folosește. ProSport lansează o nouă teorie și spune că există o mică posibilitate ca această contaminare să se fi produs prin intermediul unor produse cosmetice.
„Inopha este furnizor de pulbere Roxadustat API, materie primă a medicamentului HIF-PHI cu proprietate anti-anemie”, se precizează pe site-ul companiei care comercializează preparate farmaceutice și produse cosmetice în patru țări din Europa. Pe această listă se află și România.