15 oct. 2021 | 17:55

Simona Florescu primeşte semne de la Ion Dichiseanu. Ce îi cere regretatul actor în vis fostei sale soţii

Monden
Simona Florescu primeşte semne de la Ion Dichiseanu. Ce îi cere regretatul actor în vis fostei sale soţii
Simona Florescu primeşte semne de la Ion Dichiseanu.

Maestrul Ion Dichiseanu s-a stins din viață în urmă cu cinci luni, însă fosta soție, Simona Florescu, și fiica acestuia, Ioana încă nu și-au revenit după pierderea suferită.

Simona Florescu primeşte semne de la Ion Dichiseanu

Astfel, Simona Florescu a povestit că actorul îi apare adesea în vis și a dezvăluit ce semne primește de la el. Pe data de 20 octombrie, îndrăgitul actor ar fi împlinit vârsta de 88 de ani, iar Simona Florescu, fosta soție, și-ar fi dorit să poată invita mai mulți prieteni ca să-i cinească memoria. Ea a spus că regretatului actor îi plăcea mereu ca de ziua lui să dea o petrecere. Dar, din cauza restricțiilor impuse, o astfel de întâlnire nu se va putea organiza.

Simona Florescu îl deplânge încă pe fostul soț și a spus că chiar primește semne de la el. Ea a mărturisit că Ion Dichiseanu îi cere în vis tot felul de lucruri.

“Chiar și azi noapte l-am visat. Cel mai mult Ioana îl visează. Cere tot felul de lucruri, Ioanei i-a cerut lucruri în vis și ea a cumpărat și a dat de pomană. Se interesează de ce se întâmplă în casă.

Și Anastasia l-a visat, el îi așeza jucăriile de fiecare dată. Noi ne gândim că el e acolo, undeva, ne veghează și este un ax al vieții noastre.

Nu este ușor, dar încercăm să ne ocupăm timpul cu diverse activități ca să trecem mai ușor peste situațiile vieții noastre”, a spus Simona Florescu la Exclusiv VIP, la Prima TV.

”El este cu noi”

Fosta soție a lui Ion Dichiseanu a mai spus că toată familia face planuri ca și când acesta ar trăi.

“El este cu noi, iar noi facem planuri pentru el. Și-ar fi dorit să mai joace într-un film, să scoată un album. Noi continuăm planurile lui ca și cum ar fi aici. Ioana pregătește o carte, o voi lasă pe ea să povestească.

Stau foarte mult la povești cu Ioana și Adrian, ne uităm la filme, ne uităm pe casete. Ne aducem aminte de toate trăsnăile pe care le făcea Dichi”, a mai spus Simona Florescu în emisiunea citată.

Ion Dichiseanu a murit la data de 20 mai, în jurul orei 15.00, la Spitalul Floreasca, acolo unde era internat de câteva luni. Actorul avea 87 de ani și ajunsese la spital din cauza unei infecții cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală. Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud.

PlaySport
BREAKING NEWS! Dramă uriașă: Iubitul viitoarei adversare a Simonei Halep a murit! Jucătoarea de tenis e la turneul de la Miami
Ego.ro
ȘOC! Anamaria Prodan, GOALĂ la 51 de ani. NU mai știe de rușine, imagini INTERZISE
Digi24
Unul dintre polițiștii care l-au căutat pe copilul de 2 din Botoșani a povestit momentul în care l-au găsit: Am rămas foarte surprinș
Cancan.ro
Jador s-a despărțit de Oana Ciocan după Survivor All Stars?! 'M-ai mințit de la început!'
GSP.ro
Fosta iubită celebră a lui Stelea, detalii neștiute: „El era căsătorit atunci. Îl am și acum în suflet”
Stirile PROTV
„Ouă de Godzilla!” O vietate care trăiește în colonii a fost extrasă dintr-un lac. FOTO
Romania TV
BREAKING NEWS! Tragedie la Miami! A murit în urmă cu puțin timp! Vestea șocantă primită de Simona Halep!
Capital.ro
Judecătorii au luat DECIZIA. Cutremur fără precedent în DOSARUL CARACAL
EVZ.ro
Vești cumplite de la ANM. Iarnă peste România, cât de frig va fi
Adevarul
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
BZI.ro
Pescobar a înlocuit-o pe Larisa cu… Larisa! Ea este noua şefă de la Taverna Racilor!
Spynews.ro
Soția lui Gabi Stângău, devastată de durere și la o lună de la moartea lui! Diana nu își găsește liniștea: ”Totul este bucăți” / FOTO
Libertatea.ro
„Sunt atât de multe cadavre, încât nici nu le putem recupera pe toate”. Mărturia unui soldat ucrainean
Sport.ro
FOTO "Nu găsesc bikini potriviți pentru mine". Cum arată sportiva care a fost desemnată "cea mai sexy voleibalistă"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Antena 1 a dat de pământ cu Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea. Ce s-a întâmplat în prima ediție a noului "Chefi la Cuțite".
Redactia.ro
La ce oră se joacă azi meciul Simona Halep - Paula Badosa, din turul 1 de la Miami Open
Digisport.ro
Ce spune tatăl lui Jador despre nunta fiului său: „Trebuia să…”
Click.ro
VIDEO Generalul Ben Hodges laudă România pentru „cel mai recent exemplu de contribuție la apărarea colectivă”
Digi24
Ștevia poate fi delicioasă. Secretele unei mâncări bune de post
EVZ.ro
Român, condamnat la cinci ani de închisoare, după ce și-a obligat fratele mai mic să fure, încă de când acesta avea 12 ani. Băiatul primea liber numai în zilele de marți
Spynews
Andra, despre infidelitate: „Dacă ai copii, treci peste niște lucruri!”
BZI.ro
PRIMEȘTI BANI de la stat ca să-ți cumperi mașină. Poți aplica de astăzi, 19 MARTIE
Capital.ro
Riscurile la care se expun șoferii care circulă cu parbrizul spart. Ce prevede legea din România
Antena 3
Carmen Grebenișan a făcut anunțul la doi ani de la nuntă: „Tot timpul m-am gândit să fac asta!“
BZI.ro
Lourdes Leon, aproape dezbrăcată la un eveniment. Imagini incendiare cu fiica Madonnei
TV Mania
RĂSTURNARE privind SCHENGEN! Scandal în AUSTRIA din cauza ROMÂNIEI
Mediaflux
Soția lui Gabi Stângău, devastată de durere și la o lună de la moartea lui! Diana nu își găsește liniștea: ”Totul este bucăți” / FOTO
Spynews.ro
„Escrocheria de aur” face ravagii printre șoferi. Cu ce îi ademenesc tâlharii pe șosea
Realitatea.net
Zodiile care dau lovitura în luna aprilie! Norocul le surâde nativilor care atrag banii zi de zi
Antena 1
Cum se numește familia de români care a dat lumii 5 genii?
Shtiu.ro