Sihastrul Antonie cel Tăcut și viața lui plină de chin: legat în lanțuri și alungat de autorități. Românii l-au uitat deja!

de: Stan Nicu
23 09. 2020

Românii deja l-au uitat pe Sihastrul Antonie cel Tăcut și viața lui plină de chin. Sihastrul a fost legat în lanțuri și alungat de autorități. În Munţii Coziei din Vâlcea a locuit timp de două decenii un pustnic despre care, de-a lungul timpului, s-au scris o serie de lucruri, dar pe care puţini l-au cunoscut, în mare parte din cauza legământului său de tăcere.

Povestea sihastrul Antonie cel Tăcut. Ce a văzut preotul care l-a botezat la creștinarea lui

Sihastrul de pe Muntele Basarab a ales să trăiască mai bine de 20 de ani departe de lume, ascuns prin peşteri şi grote, scrie adevarul.ro. Omul nu a fost prea des văzut, iar de vorbit cu el era și mai greu, întrucât omul nu vorbea, nu pentru că nu putea, ci pentru că așa și-a impus în urma unui jurămân făcut în fața lui Dumnezeu în tinerețe. Din acest motiv i s- a spus Antonie cel tăcut.

Astfel, sihastrul a ajuns în atenţia publicului, la început, prin intermediul scrierilor sporadice al puţinilor oameni ai muntelui care l-au cunoscut şi apoi, în 2014, când a suferit un accident şi a fost cerut ajutorul salvatorilor, pentru că se afla într-o stare gravă. Antonie cel Tăcut a murit și a fost înmormântat în Vâlcea, în cimitirul unei mănăstiri aflată pe vârf de munte, vestea tristă fiind aflată anul acesta.

Sihastrul s-a jurat în fața lui Dumnezeu sa nu mai vorbeasca niciodata

Viața sihastrului Antonie ce Tăcut, învăluită în mister

Viaţa lui Antonie cel Tăcut rămâne o taină printre cei care l-au cunoscut şi au vorbit cu pustnicul din Parcul Naţional (PN) Cozia, unde se află şi Masivul Basarab. Șeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera şi fratele acestuia – Ionică Lera, montaniard împătimit alături de Dinu Boghez şi administratorul PN Cozia, Pavel Prundurel au povestiti mai multe despre sihastrul din munții Coziei.

„Contrar a ceea ce se spun unii sau alţii, adevărul este că în grotele şi peşterile dintre Cozia şi Buila trăiesc de fapt în acest moment în jur de 100 de persoane, atât bărbaţi, cât şi femei, unii care-l caută pe Dumnezeu, alţii care fug de lume şi de braţul legii. Nu-i vezi, atât de bine se ascund. Nu prea vorbesc, sunt din toată ţara”, a mărturisit şeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, adăugând că o parte dintre sihaștrii au acte și știu de existența lor mănăstirile și schiturile din zonă.

Antonie cel Tăcut s-a reîntors în grota lui după ce s-a vindecat

Antonie cel Tăcut după episodul din 2014, când a fost transportat la spital în stare gravă, s-a reântors la grota lui care era situată la 1200 de metri altitudine.

„Avea un caieţel, un fel de jurnal în care îşi scria gândurile, dar şi tot ce se întâmpla în jurul său. Îşi nota tot, acolo, mai mult decât ar fi trebuit. Nu vorbea cu nimeni. Personal m-am întâlnit cu el de câteva ori.

Odată, când am ajuns cu un coleg, Dicu, în zonă, s-a oferit să ne dea jos dintr-un copac nişte păstrăvi, bureţi de fag. Noi n-am reuşit, dar ne-a văzut că ne chinuim. A făcut o crăcană şi, fără să ne vorbească, nu ne-a lăsat să plecăm până nu ne-a dat jos bureţii. Un tip extraordinar”, îşi aminteşte Mircea Lera.

Pustnicul vorbea prin semne cu cei care se mai vedea, atât cât să se facă înțeles. De asemenea, pusticul avea scrise în jurnal pasaje cu persoane importante din Vâlcea care practicau braconajul.

Autoritățile din zonă l-au gonit. Cunoștea multe secrete

„A fost uşuit, şi i s-a pus în vedere să nu se mai întoarcă, de către oamenii legii, când au realizat că reprezintă un pericol potenţial la adresa unor persoane sus-puse”, este de părere şeful Salvamont Vâlcea, care mai spune că: „înainte când nu erau parcurile naţionale nu deranja pe nimeni…”, referindu-se la faptul că pe când nu existau arii protejate fiecare făcea ce-l tăia capul. Sihastrul a avut o viață agitată și învăluită în mister.

„Ai mei mă ţineau cu lanţ legat, să nu fug… Au zis că au văzut ceva la botezul meu. Am întrebat preotul şi acesta mi-a spus că la vârsta potrivită voi vedea ce”, povestea sihastrul Antonie prin scris, cu ceva timp în urmă.

Antonie ce Tăcut a făcut armata la Antitero

Antonie ce Tăcut a făcut Armata la Antitero, iar Revoluţia l-a prins la un depozit de armament din Turceni. După armată s-a angajat la Institutul PICON din Bucureşti, de lângă Mănăstirea Antim, unde avea să-şi cunoască duhovnicul.

Familia, părinţii şi cei trei fraţi, au decis să plece definitiv în Londra, în timp ce el își satisfăcea stagiul militar. De la PICON, a ajuns la «Avioane Băneasa», iar de acolo în Munţii Argeşului, unde l-a trimis părintele Sofian, la Dâmbovicioara, în satul Ciocanu, unde avea o casă pe care dorea s-o transforme în schit.

Antonie cel Tăcut a fost și pe muntele Athos

Antonie a fost pustnic şi la Ticera, în Munţii Apuseni, dar şi în Muntele Athos, unde călugării l-au poreclit „Antonie din boscheţi” pentru că obişnuia să le fure noaptea smochinele.

Pe Muntele Basarab din Parcul Naţional Cozia, în Vâlcea, a ajuns în 1995, susţine Mircea Stanciu, un blogger. Aici a locuit într-o grotă la care se ajungea după trei ore de mers pe jos. A stat aici până în 2015 când „unele evenimente (care l-au scos în ochii presei) l-au forţat să-şi găsească alt loc de retragere”, în Munţii Apuseni.

Unde este îngropat sihastrul

Doi ani mai târziu, din cauza înrăutăţirii stării sale de sănătate, după o iarnă crâncenă, a ajuns la Bucureşti, unde a locuit, timp de aproximativ un an, în subsolul unei case. Antonie ce Tăcut a decedat în 2018 și are mormântul pe Vârful lui Roman, la Mănăstirea Alina, în Horezu.