Și cu mașinile vopsite, și amendați. Polițiștii i-au sancționat pe șoferii ale căror mașini au fost vopsite din greșeală de muncitorii care au lucrat la Podul Otopeni

de: Ștefan R. Apostol
21 05. 2022

Parafrazându-l pe Klaus Iohannis, trăim în „România lucrului bine făcut!”. Plecând de la această afirmație, te-ai aștepta ca cineva să facă un lucru bine până la capăt. Sau, mai bine zis, așa ar trebui. Din păcate, dacă mai era nevoie, realitatea ne dă o palmă și ne trezește din visare. Zilele trecute autoritățile locale au anunțat lucrări de remediere a fațadelor în zona Podul Otopeni. Numai că, vorba aia, „planul de acasă nu se pupă că âl din târg!” Pe lângă pagubele create unor șoferi, de lucrătorii de aici, posesorii de autovehicule s-au trezit și amendați și cu bani luați. Pe cât de hilară poate fi situația, pe-atât de ancorată în mentalitatea și realitatea românească este.

„Dorele ne mișcăm și noi mai cu talent?”

Poate unii dintre noi, mai ales adepții lui Bachus, și-aduc aminte de celebra serie de reclame prin care un personaj pitoresc, „Dorel”, devenea celebru. Una din aceste reclame avea să împământenească în conștiința publică această expresie, „Dorele ne mișcăm și noi mai cu talent?”

Se vopsește Podul Otopeni

Cam așa s-a întâmplat în aceste zile în zona Podul Otopeni, unde administrația locală a decis câteva reparații. Cu mult talent și chef de muncă, un grup de muncitori s-au apucat, nevoie mare, să vopsească Podul Otopeni, că „dacă-i ordin, cu plăcere!”. 

Problema mare a fost numărul de autovehicule parcate, chiar sub Podul Otopeni. De fapt nu numărul ci cât faptul că muncitorii, în exces de zel, au uitat să dea cu vopsea mai încet. Așa că parte din vopseaua folosită pentru a reamenaja Podul Otopeni a ajuns și pe capotele mașinilor parcate aici.

De fapt, tot muncitorii au fost cei care au reclamat acest lucru la poliție. Până aici toate bune și frumoase. Dar cum excesul de zel la români precede logica și, uneori chiar bunul simț, agenții de la circulație au luat o decizie care i-a cam înfuriat pe proprietarii de drept ai mașinilor vopsite.

Și cu banii luați din buzunare, și cu paguba-n spinare

Cu chef de muncă, dar zădărniciți de mașinile parcate și vopsite proaspăt, angajații au sunat la poliție, reclamând că nu-și pot face treaba cum trebuie. Că sunt mașini parcate acolo, sub Podul Otopeni, și că-i încurcă.

Având în vedere lozinca poliției, „Singuranță și încredere”, agenții de poliție au dat fuga repede la locul faptei. Aici au constatat că un număr de autovehicule erau parcate ilegal în zona Podul Otopeni, conform relatărilor Antena 3.

Mașina parcată sub Podul Otopeni, cu cheltuială se ține!

Deși se constatase și vopsirea proaspătă a acestora, agenții de poliție au scos carnetele de amendă și au dat și în stânga, și în dreapta, amenzi posesorilor acestor mașini. Fiecare posesor a primit câte două puncte de amendă, a câte 145 de lei.

Totalul 290 de lei amenda, plus banii pe care aceștia îi vor scoate pentru a-și repara mașinile. Că de, mașina parcată sub Podul Otopeni, cu cheltuială se ține!

Pe cât de hilară este situație, pe-atât de penibilă și cu mult, extrem de mult exces de zel. Dar, vorba unora, suntem în România, se poate orice!