Și-a printat 3D un Lamborghini. Ce s-a întâmplat când firma a aflat de fapta sa e ireal
Un american pasionat de maşini şi-a printat 3D un Lamborghini Aventator în propriul garaj, iar rezultatul a uimit pe toată lumea. Abia după mai bine de un an şi jumătate autovehiculul a fost gata. Iată ce s-a întâmplat când firma din Italia a aflat de fapta sa!
A realizat un Lamborghini 3D în propriul garaj
Deşi totul a pornit de la un joc de Crăciun, un fizician din SUA care se ocupă cu proiectarea de sisteme laser pentru cercetări ştiinţifice şi fiul său, în vârstă de 13 ani, au printat împreună un Lamborghini Aventador în garajul casei. Cu ajutorul unei imprimante 3D aceştia au construit bolidul de lux în mai bine de un an şi jumătate. Dacă originalul are sub capotă o motorizare V12 de 6.5 litri si 700 CP, copia “vine” cu o unitate V8 de 5.7 litri luată de la un Corvette C5.
În ceea ce priveşte cutia de viteze, aceasta a aparţinut unui Porsche 911. De asemenea, maşina este echipată cu geamuri electrice, dar şi cu suspensie ajustabilă pe aer, spune Sterling Backus, în vârstă de 55 de ani.
Desigur, acum toată lumea se întreabă cât a costat toată investiţia, având în vedere că preţul unui astfel de autoturism pleacă de la 430.000 de euro. Conform americanului, a plătit în jur de 23.000 de dolari, ceea ce înseamnă o economie uriaşă.
“Nu regret că am acceptat provocarea lui Xander, fiul meu. Totul a plecat de la Forza Horizon 3, un joc video de curse auto. Atunci, m-a întrebat dacă nu am putea să construim noi o astfel de maşină”, a povestit Backus.
Ce spune compania producătoare despre proiect
Fizicianul a început proiectul în februarie 2018, iar la final a postat imaginile cu maşina pe contul său de Facebook. Aşa cum era de aşteptat, fotografiile au făcut furori în întreaga lume şi au ajuns până la producătorul de supercar-uri. Drept răsplată pentru efortul depus, dar mai ales pentru rezultatul incredibil, compania le-a propus să facă o reclamă pentru Crăciun.
În plus, le-au împrumutat celor doi împătimiţi şi un Lamborghini Aventador cu care să se plimbe timp de două săptămâni.
“Tremuram şi aveam emoţii de parcă m-ar fi sunat însuşi Papa şi mi-ar fi spus că vine la cină. A fost un moment incredibil pentru mine. A fost un gest de mare generozitate. Iar faptul că am pus conduce acest bolid este un lucru pe care nu îl voi uita niciodată”, a mai spus fizicianul.