Sfatul lui Arsenie Boca pentru toate femeile. Păcatul pe care nu trebuie să îl comită în zilele de luni, miercuri și vineri
Arsenie Boca, unul dintre cei mai importanţi duhovnici din țara noastră, a lăsat în urma sa o mulțime de sfaturi pentru credincioși. Nu le-a ignorat nici pe femeile care vor să devină mame, pe cele care sunt însărcinate sau pe cele care au deja copii. Părintele a venit cu o mulțime de indicații creștinești pentru acestea. Iată care a fost sfatul lui Arsenie Boca pentru femei, în special pentru cele care vor să aibă „copii curați”!
Sfatul lui Arsenie Boca pentru femei
Cu toții știm deja că Arsenie Boca s-a declarat împotriva avorturilor. Părintele a susținut răspicat că întreruperea de sarcină este unul dintre cele mai mari păcate pe care le poate comite un om. De multe ori, în predicile sale, el le îndemna pe femei să se roage lui Dumnezeu să le dea copii sănătoși și să fie feriți de rele.
Paraschiva Anghel din Dejani a vorbit despre multe avertismente pe care le-a dat Arsenie Boca femeilor gravide. Potrivit relatărilor acesteia, părintele îndemna femeile să nu aibă contact sexual cu bărbații lor decât în anumite zile ale săptămânii.
În zilele lucrătoare de luni, miercuri și vineri, era păcat ca partenerii să întrețină relații sexuale. Acest act trebuia să aibă loc doar în zilele de marți și joi, dintre cele lucrătoare, astfel încât copilul să fie sănătos și să nu se confrunte ulterior cu probleme din diverse puncte de vedere.
„Ne spunea Părintele: «Dacă vreţi să aveţi copii curaţi, să aveţi împreunare cu bărbatul numai marţi şi joi, pentru că celelalte sunt zile oprite. Să nu fiţi băuţi. Odată ce ai rămas gravidă, să nu mai ai împreunare cu bărbatul. Nici cât timp alăptezi»”, a povestit Paraschiva Anghel din Dejani, potrivit Adevărul.ro.
Ce trebuie să facă femeile, după ce au născut
Un alt avertisment al părintelui Arsenie Boca este îndreptat spre femeile care au devenit deja mămici. Părintele a vorbit despre importanța alăptării noului-născut. Potrivit învățăturilor sale, mamele trebuie să își alăpteze în mod obligatoriu copiii. În caz contrar, riscă să aibă de-a face cu boli grave, precum cancerul.
„Dacă nu alăptaţi copii, veţi alăpta cancer!”/ „Nu creşteţi câini, creşteţi copii. Nu vreţi copii? Trăiţi ca fraţii!” sunt doar câteva dintre sfaturile date de Arsenie Boca femeilor și părinților, în general.
Cu cuvinte bine alese, Arsenie Boca a mai atras atenția cuplurilor căsătorite că, deși probabil simt nevoia să se împreuneze, să se abțină să o facă atunci când sunt zile de post. Împreunarea în aceste perioade este, de asemenea, mare păcat.