Sfârșit tragic pentru un bărbat din Bistrița-Năsăud, după ce a fost strivit de un TIR. Bistrițeanul se afla în izolare

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Bistrița-Năsăud, după ce a fost strivit de un TIR. Bistrițeanul se afla în izolare

Moarte îngrozitoare pentru un bărbat din Bistrița-Năsăud care se întorsese ieri din străinătate și se afla în izolare la domiciliu. Nenorocirea s-a produs în localitatea Ilva Mică, în timp ce bărbatul își repara TIR-ul, chiar în curtea casei sale.

Cum a fost găsit bărbatul

În cursul zilei de ieri, echipajele medicale și pompierii au fost solicitați să intervină de urgență în localitatea Ilva Mică, unde un bărbat în vârstă de 47 de ani, aflat în izolare, a fost prins sub cabina unui TIR pe care îl repara. La fața locului s-au deplasat echipajele SMURD şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ilva Mică, echipate corespunzător.

Aceștia au folosit măşti, combinezoane şi ochelari de protecţie. În urma procedurile necesare, echipele de intervenție au reușit să scoată bărbatul de sub fiarele cabinei, însă acesta se afla în stop-cardio respirator. În ciuda tuturor manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a răspuns favorabil, fiind declarat decedat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, a declarat că „Potrivit primelor verificări efectuate la faţa locului de către poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi, se pare că bărbatul, în vârstă de 47 de ani, din Ilva Mică, în timp ce efectua reparaţii sub un autotren, a fost prins sub cabina acestuia, fiind accidentat mortal. Bărbatul se întorsese astăzi din străinătate şi se afla în măsura izolării la domiciliu. Autotrenul era parcat pe terenul aferent imobilului în care acesta locuieşte.”

Apel către toate persoanele din Bistrița-Năsăud

Reprezentanții ISU fac un apel la responsabilitatea bistriţenilor, rugându-i să ofere toate informaţiile necesare despre victimă și împrejurările în care se află (recent întoarsă din străinătate, izolare, carantină),  în momentul în care apelează numărul unic de urgenţă 112 pentru solicitarea intervențiilor.

În momentul în care solicitaţi intervenţia echipajelor de pompieri, SMURD, Ambulanţă, Poliţie şi/sau jandarmi, este foarte important să precizaţi dacă sunteţi în izolare la domiciliu sau în altă locaţie declarată„, precizează ISU Bistriţa-Năsăud.

Acest lucru poate fi luat în considerare de toate persoanele care apelează la intervențiile serviciului de ambulanță, în special daca se află într-o situație specială de izolare sau monitorizare.