Sfântul Dumitru 2022. Pe ce dată pică și ce este bine să faci în această zi de sărbătoare

de: Ionuț Vieru
18 10. 2022

Sfântul Dumitru 2022. Biserica Ortodoxa în prăznuiește pe Sfântul Dumitru în fiecare an pe data de 26 octombrie. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante și marchează sfârșitul toamnei și începutul iernii.

Sfântul Dumitru, numit și Izvorâtorul de Mir

Sfântul Dumitru este cinstit de creștini pe data de 26 octombrie. Acesta a trăit în timpul împăraților Dioclețian și Maximian. A fost fiul prefectului din Tesalonic și numit guvernator al Tesalonicului, datorită calităților sale, după moartea tatălui său.

Atunci când împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creștin, s-a înfuriat foarte tare. După ce s-a întors dintr-un război cu sciții, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor.

După ce a venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă cele auzite sunt adevărate și dacă este creștin. Dimitrie a mărturisit că este creștin și a defăimat închinarea păgânească. Furios, Maximian l-a închis într-o temniță și l-a ucis cu sulița.

Creștinii au luat în noaptea următoare trupului Sfântului și l-au îngropat. Deasupra mormântului au zidit o bisericuță în care au avut loc multe minuni. În bisericuță a intrat și prefectul Iliricului, Leontie. În timp ce se ruga, acesta s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme.

Pentru acest fapt, Leontie i-a mulțumit Sfântului Dumitru și lui Dumnezeu și a construit o biserică mai mare în locul celei dintâi. Atunci când s-a săpat temelia pentru biserica cea nouă au fost găsite moaștele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor. Toată cetatea a fost umplută de mireasmă, motiv pentru care mai este denumit și Izvorâtorul de Mir.

Sfântul Dumitru 2022. Tradiții și obiceiuri

Ca și în cazul altor sărbători creștine, oamenii respectă o serie de tradiții, pentru a le merge bine și pentru a fi feriți de cele rele. Una dintre superstiții spune că, în această zi, căldura intră în pământ, iar gerul începe să-și arate colții. Din acest motiv se spune că sărbătoarea Sfântului Dumitru reprezintă începutul iernii.

De asemenea, credința populară susține că Sfântul Dumitru usucă toate plantele și desfrunzește codrul, el fiind cel care „descuie iarna”. Gospodinele merg cu diferite bucate la biserică în această zi pentru a fi sfințite de preot. Apoi, le împart pentru sufletele celor trecuți în neființă.

De regulă, femeile împart fructe, mere, nuci și covrigi. În unele zone din țară mai împart și lapte și colivă. Totodată, se spune că, dacă în această zi nu te rogi, nu te vei mărita niciodată.

Cei care vor respecta cu sfințenie această sărbătoare vor fi feriți de boli sau alte greutăți în viață. De Sfântul Dumitru nu au voie să folosești piaptănul, deoarece vei atrage necazuri și primejdii.

De Sfântul Dumitru se află cum va fi iarna. În credința populară, anul este împărțit în doar două anotimpuri: vara și iarna. Se spune că Sfântul Gheorghe „încuie” iarna și înfrunzește natura, iar Sfântul Dumitru desfrunzește codrul și usucă toate plantele.

În ajunul sărbătorii, se aprind focuri peste care sar copii, pentru a fi feriți de boli tot anul. Totodată, focul are și menirea de a alunga fiarele și de a încălzi morții. După ce este stins, țăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru a primi putere de a rodi.