Șezătorile, obicei tipic românesc reprezentativ pentru luna noiembrie. Ce se întâmpla cu această ocazie

O dată cu pășirea în luna noiembrie, tradițiile vechi și sărbătorile precreștine se împletesc pentru a marca această perioadă de răspântie a anului, cuprinzând atât aspecte meteorologice, cât și culturale. Descoperă ce semnificație aveau sezătorile, singurul prilej de veselie din postul Crăciunului.

Cele mai importante sărbători ale lunii noiembrie

În cultura populară, luna noiembrie este asociată cu sărbători dedicate lupilor, strigoilor și altor ființe fantastice malefice. Termenii precum Brumar și Promorar surprind atmosfera specifică acestei perioade, marcată de căderea brumelor groase și de promoroacă.

Totodată, această lună are semnificații economice, precum fermentarea și limpezirea vinului, sub nume precum Vinar și Vinicer. În această lună, anotimpul rece își face simțită prezența, iar tradițiile străvechi reînvie în inimile oamenilor. Această perioadă, încărcată de magie și semnificații, aduce o serie de sărbători precreștine, marcând trecerea într-un nou ciclu al vieții.

Luna noiembrie este presărată cu sărbători deosebite, care țin vie tradiția și spiritualitatea comunităților:

• 1 noiembrie – Sf. Cosma și Damian (Vracevul): Ziua în care credincioșii sărbătoresc ocrotitorii medicilor și vindecătorilor.

• 8 noiembrie – Soborul Sfinților Mihail și Gavril: O zi dedicată arhanghelilor Mihail și Gavril, în care se celebrează îngerii și forțele cerești.

• 11 noiembrie – Sf. Mina (Sărbătoarea tâlharilor): O zi închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor care au fost implicați în lumea infracțională și care își caută acum calea spre lumină.

• 14 noiembrie – Filipii de toamnă; Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului: Marcând trecerea de la toamnă la postul pregătitor pentru Crăciun, această zi reprezintă o oportunitate de reflecție și pregătire spirituală.

• 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului: Un moment de închinare la adresa Maicii Domnului, marcând intrarea ei în casa Domnului.

• 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei: O zi dedicată Sfântului Andrei, considerat ocrotitorul României, cu tradiții bogate și obiceiuri specifice.

Sezătorile, printre puținele momente de veselie din postul Crăciunului

Cu venirea toamnei și terminarea muncilor agricole, satele românești prindeau viață într-un alt ritm, îmbogățit de tradiția sezonului șezătorilor. Într-un peisaj rural, aceste adunări ale comunității deveneau o sursă de bucurie și împlinire pentru locuitorii satelor, mai ales în Postul Crăciunului.

Șezătorile, organizate după Lăsatul Secului de Crăciun, aveau o semnificație specială. Aceste întâlniri nu erau doar o ocazie pentru activități productive, ci și pentru momente de bucurie și socializare într-un context relaxat.

Desfășurate seara, în zilele lucrătoare, la casele unor localnici, șezătorile erau adunate printr-un anunț în prealabil. Gazda, de obicei o gospodină pricepută, se pregătea pentru întâlnire cu băuturi și mâncare tradițională, iar locul era amenajat pentru torcătoare.  Torsul cânepii, a inului și a lânii devenea astfel o activitate colectivă, realizată într-un spirit de ajutor reciproc între localnici.

O mare parte dintre participanți erau femei

Majoritatea participanților la aceste întâlniri erau femei, astfel că, acestea porneau cu furca de tors către gazdă, iar dacă șezătoarea avea un scop întrajutorător, se distribuiau cantitățile de tors. În cazul în care era doar un prilej de adunare a comunității, fiecare aducea de acasă materia primă necesară torsului.

Atmosfera era completată de schimbul de informații despre viața cotidiană din sat și discuții despre evenimentele din regiune și localitate. Pentru a crea o atmosferă plăcută, participantele erau servite cu un păhărel de țuică îndulcită, întregind astfel experiența socială și tradițională.

Fetele tinere, însoțite de mame sau de bunici, se alăturau șezătorilor, unde se păstra o tradiție distinctă: niciodată nu se coseau cămăși în aceste adunări. Fiecare persoană își confecționa cămașa acasă, în intimitatea propriei locuințe.

Cum era atmosfera după lăsarea serii și terminarea treburilor

Șezătorile erau nu doar o ocazie de a lucra împreună, ci și un teren prielnic pentru schimbul de ghicitori, zicale, proverbe și cântece tradiționale. Baladele și povestirile populare erau rostite și cântate, devenind adevărate nestemate folclorice ce se transmiteau cu ușurință în cadrul acestor adunări.

Prin participarea la șezători, fetele erau integrate în colectivitatea femeilor și învățau deprinderi practice și spirituale. Acest mediu permitea și dezvăluirea aspectelor și înțelesurilor ritualice ale sărbătorilor populare, constituind astfel o școală a tradițiilor.

Înaintea Crăciunului și Anului Nou, șezătorile deveneau spațiul potrivit pentru învățarea și repetarea colindelor și urăturilor, iar participantele discutau în amănunt despre buna pregătire a acestor sărbători.

O parte importantă a șezătorilor era reprezentată de flăcăi și muzicanți care, cutreierau în grupuri satele, încântând atmosfera și aducând bucurie în casele unde avea loc această frumoasă tradiție.

Spre sfârșitul șezătorilor, aceștia apăreau cu muzica pentru a adăuga o notă de veselie și înviorare comunității. Astfel, sezonul șezătorilor aducea nu doar împlinire spirituală, ci și oameni împreună, contribuind la întărirea legăturilor comunitare și transmiterea moștenirii culturale.