Serialul pentru care se cere blocarea Netflix. Abonații sunt revoltați, cer măsuri urgente

de: Bișinicu Andreea
23 04. 2023

Egiptenii s-au revoltat și cer blocarea Netflix după ce o actriță de culoare a fost distribuită în rolul Reginei Cleopatra într-un serial realizat de celebra platformă de streaming. Locuitorii Egiptului susțin că acest lucru ar duce la „ștergerea identității egiptene”. Despre ce este vorba.

Motivul pentru care Netflix ar putea fi interzis în Egipt

Serialul African Queens (n.r eng – Regine Africane) produs de actrița Jada Pinkett Smith, a stârnit numeroase controverse în Egipt, după ce Adele James, o actriță britanică de culoare, a fost distribuită în rolul celebrei regine Cleopatrei.

„Nu avem ocazia des să vedem sau să auzim povești despre regine negre, iar acest lucru a fost foarte important pentru mine și fiica mea, cât și pentru comunitatea mea care acum va putea cunoaște aceste povești, pentru că sunt foarte multe”, a declarat soția lui Will Smith, potrivit BBC.

Conform informațiilor apărute în presă, avocatul egiptean Mahmoud al-Semary ar fi depus plângere la procuratură, unde a cerut să „fie luate măsurile legale necesare” pentru ca serviciile platformei Netflix să fie interzise în Egipt.

Acesta a declarat că serialul „promovează gândirea afrocentristă, care include sloganuri și scrieri menite să șteargă identitatea egipteană”.

Citește și Schimbarea uriașă anunțată de Netflix. Mulți utilizatori vor fi interziși

„Cleopatra era greacă, deci avea pielea deschisă la culoare”

Printre critici se numără și Zahi Hawass, unul dintre cei mai respectați arheologi ai Egiptului, care s-a arătat profund deranjat de faptul că regina Cleopatra este interpretată de o actriță de culoare, personajul istoric emblematic fiind de origini grecești.

„Este complet fals. Cleopatra era greacă, deci avea pielea deschisă la culoare, nu închisă. Netflix încearcă să provoace confuzie răspândind informații false și înșelătoare cum că persoanele de culoare stau la originea civilizației egiptene.”, a declarat acesta în publicația al-Masry al-Youm.

În urmă cu trei ani, planurile pentru a realiza un film despre regina Cleopatra interpretată de actrița israeliană Gal Gadot au declanșat o dezbatere aprinsă pe rețelele sociale, unii oameni insistând că rolul ar trebui să revină unei actrițe arabe sau africane.

Protagonista din filmul Wonder Woman a apărat ulterior decizia de casting, spunând:

„Căutau o actriță macedoneană care să se potrivească Cleopatrei. Ea nu era acolo și eu eram foarte pasionată de Cleopatra”, spunea, atunci, actrița Gal Gadot.

Citește și Filmul românesc de pe Netflix care face furori printre oameni. Nu toți îl laudă, însă