Serghei Lavrov, avertisment teribil despre izbucnirea celui de-al Treilea Război Mondial. Ce acuzații grele îi aduce lui Volodimir Zelenski
Ministrul rus de Externe a vorbit despre pericolul reprezentat de un posibil război nuclear, având în vedere rezultatele proaste obținute în urma negocierilor cu Ucraina. Omul lui Vladimir Putin nu exclude un al Treilea Război Mondial, ba chiar susține că această ipoteză este cât se poate de reală, recomandându-le tuturor să nu o subestimeze. Serghei Lavrov a transmis și un mesaj pentru țările NATO, prin intermediul cărora le-a cerut să nu mai trimită soldați în Ucraina.
Volodimir Zelenski, acuzat de omul lui Putin
Serghei Lavrov a oferit mai multe informații agențiilor ruse de presă, avertizând despre riscurile izbucnirii unui război nuclear. Acesta a anunșat că cel de-al Treilea Război Mondial este posibil să aibp loc oricând, atâta vreme cât Rusia va avea de suferit de pe urma implicării mai multor țări NATO în acest război, fie doar cu livrări de arme.
Astfel, omul lui Putin l-a acuzat pe Volodimir Zelenski că solicită cu insistență introducerea trupelor NATO, ceea ce ar duce la un conflict fără precedent.
„În niciun caz nu trebuie să permitem un al treilea război mondial, tocmai în acest context ei au în vedere provocările constante ale lui Zelenski și ale echipei sale, care aproape cer introducerea trupelor NATO pentru a proteja guvernul ucrainean.
Și toată lumea spune mereu că vom pune la dispoziție arme – ceea ce, desigur, dă și combustibil focului – și vor să-i oblige pe ucraineni să lupte cu Rusia până la ultimul soldat cu aceste livrări de arme, dacă acest conflict ar dura mai mult, dacă doar, așa cum speră ei, Rusia a suferit din ce în ce mai mult din cauza asta. Acest scenariu este o iluzie”, a explicat Lavrov pentru propaganda rusă.
Serghei Lavrov a subliniat că majoritatea liderilot țărilor NATO nu doresc implicarea alianței într-un conflict direct cu Rusia, cu excepția conducerii Poloniei.
Cum se desfășoară negocierile ruso-ucrainene în acest moment?
Serghei Lavrov a transmis că cele două echipe delegate pentru a gestiona negocierile își fac treaba, însă modul în care acestea decurg țin de bunăvoința fiecărei părți.
„Bunăvoinţa are limitele ei. Şi dacă nu este reciprocă, nu contribuie la procesul de negociere. Dar continuăm să purtăm negocieri cu echipa delegată de (preşedintele Volodimir) Zelenski, iar aceste contacte vor continua”, a mai transmis Serghei Lavrov.
Omul lui Putin l-a acuzat pe liderul ucrainean că se preface, declarând în diferite ocazii informații contradictorii.
„Este un actor bun (…), dacă te uiţi cu atenţie şi citeşti cu atenţie ce spune, vei găsi acolo o mie de contradicţii”, a explicat şeful diplomaţiei ruse.
În contextul tensiunilor fără precendent între Rusia și Occident, ministrul rus de Externe a avertizat cu privire la izbucnirea celui de-al Treilea Război Mondial: „Pericolul este grav, este real, nu poate fi subestimat”, a explicat acesta, citat de Interfax.
Cu toate acestea, omul lui Putin și-a arătat optimismul cu privire la semnarea unui acord de pace care să încheie cu succes acest conflict dintre Rusia și Ucraina: „De termenii acestui acord vor depinde de situaţia luptelor de pe teren când acest acord va deveni realitate”.