Semnificația secretă pe care o au crinii. Ce mesaj transmit, de fapt, aceste flori

de: Ana Chivu
12 05. 2022

Crinii sunt cunoscuți din timpuri străvechi și au semnificații culese din mitologie și religie. Mulți oameni evită însă să îi ofere în dar pentru că au un parfum greu și inconfundabil, dar și pentru că iau oxigenul dintr-o încăpere. De asemenea, există și un număr mare de persoane care nu îi oferă persoanelor ce se află pe patul de spital, aceasta fiind chiar și o superstiție populară, dar realitatea este alta. Ce mesaj transmit aceste plante, de fapt?

Ce mesaj transmit crinii: semnificația pe care o poartă

Există dovezi care arată că aceste plante există de peste 3.000 de ani. Crinul este originar din China și Japonia și era considerat în antichitate floarea zeiței frumuseții, dar și a fertilității.

Ei sunt prezenți în zilele noastre în special în grădini, mai cu seamă că au un miros puternic și elegant. În Grecia antică acesta reprezenta floarea căsătoriei, regăsindu-se astfel în decorul dormitorului tinerilor căsătoriți.

De asemenea, în China a devenit floarea nelipsită de la ceremoniile de căsătorie, dar și floarea oferită de prieteni celor care au pierdut pe cineva. Ea aduce liniște sufletească.

Există o gamă largă de soiuri de crini, iar parfumul lor depinde de acest detaliu. Indiferent de nuanță și de mărime, sunt considerați a fi simbolul regalității, al purității și fertilității.

  • Crinii albi sunt simbolul purității și sunt asociați de creștini cu Fecioara Maria, motiv pentru care sunt dăruiți la căsătoria cuiva.
  • Crinii roz sunt cei mai populari în zilele noastre și semnifică ambiția și încurajarea. Poți să îi dăruiești la început de relație de prietenie.
  • Crinii galbeni sunt un simbol al sănătății și sunt perfecți într-o vizită la o persoană dragă ce nu se simte foarte bine.
  • Crinii roșii sunt un simbol al pasiunii, fiind o alegere perfectă pentru o surpriză pentru persoana iubită. O cerere în căsătorie poate fi acompaniată de un astfel de buchet.

Ce spun legendele?

Tradiția creștină ne spune că această floare este supranumită ,,apostolul speranței înveșmintat în alb”. El ar fi răsărit în grădina Ghetsemani din picăturile de sudoare căzute de pe fruntea lui Hristos în ceasurile de agonie.

Floarea reprezintă mult pentru credincioșii care o oferă în dar în special în ziua de Paște, ca simbol al învierii lui Hristos și al speranței de viață.

O altă legendă afirmă că la început crinii erau numai galbeni, dar s-au transformat în crini albi după ce au fost culeși de Fecioara Maria, devenind astfel puri ca aceasta.