Semnificația numelui Matei. Trăsătura divină pe care o au persoanele cu acest prenume

de: Ionuț Vieru
16 11. 2022

Semnificația numelui Matei. Pe data de 16 noiembrie este prăznuit Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. Sărbătoarea nu este cu cruce roșie în calendarul ortodox, însă în această zi foarte mulți români își serbează ziua onomastică. Este un nume popular, însă care este semnificația lui?

Semnificația numelui Matei

Matei a fost unul dintre cei 12 apostoli aleși de Iisus Hristos. Înainte de a fi Apostol, Matei a fost vameș. De asemenea, este unul dintre cei patru evangheliști și autorul primei Evanghelii. Sfântul Matei este ocrotitorul săracilor, iar atunci când întâmpinăm dificultăți financiare, este bine să ne rugăm la el.

„Matei” se traduce „darul lui Dumnezeu”. Acest nume își are rădăcinile în forma ebraică „Matithjah”, care este alcătuită din elementele „matah”, adică „dar” și „jah”, o formă de prescurtare al numelui „Jahve”, care, la rândul lui, se traduce „Dumnezeu”.

Prin urmare, băieții care poartă acest nume vor fi văzuți de cei din jur ca fiind un dar de la Dumnezeu. Matei este idealist și vrea ca totul să fie perfect. Umanist și inteligent, Matei va fi extrem de sensibil, mai ales în prima parte a vieții.

Este dependent de mediul familial și de cei din jurul lui. Cei care poartă numele Matei sunt, de regulă, născuți în zodia Vărsător. Este o fire prietenoasă căruia îi place să fie înconjurat de cât mai multe persoane, mai ales de membrii familiei.

În ceea ce privește prietenii, îi alege cu foarte mare grijă. Comunicarea este foarte importantă pentru el și nu îi plac jumătățile de măsură. Atunci când vorbește este serios și abordează doar subiecte care îl pasionează.

Semnul astrologic și cifra lui Matei

Semnul astrologic al lui Matei este Berbec. Aceștia au reacții scurte, puternice și imediate. De asemenea, este lunatic și impulsiv, motiv pentru care nu îi place să își planifice viitorul. Îi place să trăiască de la o zi la alta și are tendința de a acționa fără a gândi de două ori.

Nu îi este frică de dificultăți și merge mereu cu capul sus, indiferent de situație. Singura problemă pe care o are este faptul că îi este frică să iubească, de teama să nu sufere sau să fie dezamăgit.

Dacă vrei să îl cunoști cu adevărat pe Matei, va trebui să-i cunoști și cifra norocoasă. Aceasta este 1, un simbol al alter-ego-ului. Matei este tipul de persoane care are nevoie să se recentreze pentru a-și găsi cu adevărat calea.

Piatra prețioasă pentru Matei este onixul negru. Aceasta este cunoscută pentru faptul că îi ajută pe cei care o poartă să își controleze mai eficient emoțiile, una dintre calitățile care, de regulă, îi lipsesc lui Matei.

Mesaje de Sfântul Matei

  • La mulți ani, Matei, și abia aștept să sărbătorim această frumoasă zi.
  • La mulți ani, Matei! Sa fii fericit si mereu însoțit de cei care merita sa te iubească.
  • La mulți ani! Cel mai frumos la mulți ani îl transmit celui mai frumos nume, Matei. La mulți ani si cat mai mulți bani si sănătate pentru ca e mai scumpa de cat toate!
  • Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate şi fericire. Să ai parte numai de zile senine şi însorite! La mulţi ani, Matei!
  • Sfântul Matei să-ţi dea sănătate şi putere să lupţi pentru idealurile tale. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii şi fericire alături de cei dragi.
  • Precum Sfântul Matei a luptat pentru credinţa în Hristos, aşa-ţi doresc şi eu să lupţi în viaţa ta, pentru dreptate, adevăr şi iubire.