Selly, replici usturătoare pentru CTP, după ce jurnalistul l-a pus la zid din cauza bolidului de 70.000 de euro. “Circulați într-un Logan”
Vloggerul Selly i-a dat replici usturătoare gazetarului CTP, după ce acesta l-a pus la zid pe tânăr din cauza achiziției sale de 70.000 de euro cu care a făcut accident, la începutul lunii decembrie.
Selly, replici usturătoare pentru CTP, după ce jurnalistul l-a pus la zid din cauza bolidului de 70.000 de euro
În urmă cu câteva săptămâni, Andrei Șelaru, Selly cum este cunoscut, a obținut carnetul de conducere și a fost bucuros de reușita sa. Vloggerul a strâns bani pentru a-și cumpăra automobilul pe care și-l dorea de multă vreme, fiind și pasionat de acest domeniu. Bolidul tânărului costă 70.000 de euro și este ultimul model. Nu s-a bucurat prea mult de el, căci, la scurt timp, a făcut accident, iar daunele sunt destul de mari. Tânărul de 19 ani nu a pățit nimic, însă va trebui să suporte cheltuielile pentru reparația mașinii.
Despre subiectul intens comentat în România a vorbit și gazetarul Cristian Tudor Popescu, în emisiunea ”Cap limpede” de la Digi 24. Comentatorul politic susține că trebuie să existe o decență a consumului și a achizițiilor, indiferent de starea materială avută. Rezumându-se la Selly, CTP spune că dorința și chiar cumpărarea unui bolid de 70.000 de euro arată ”niște probleme interioare” deloc simple.
După comentarii, a venit și replica lui Selly
„Domnul Cristian Tudor Popescu, un analist pe care de altfel îl respect, a spus despre mine, la Digi, că trebuie să ai nişte „probleme interioare, nu simple” să-ţi iei o maşină de 70.000 euro. (…) Este o mare porcărie ce a spus domnul Cristian Tudor Popescu, un om cu opinii politice pertinente, un analist destul de respectat, dar este o porcărie. Vă spun şi de ce. Orice om este liber să facă orice alegere cu banii lui.
Mie personal mi se pare destul de ciudat că, deşi câştigaţi o grămadă de bani, circulaţi într-un Logan. Este opţiunea dvs, gusturile nu se discută. Mie îmi place maşina aceasta, dvs vă place Loganul. E fix alegerea dvs. Nu am înţeles-o eu personal, aşa cum nici dvs nu a-ţi înteles alegerea mea de a-mi lua un CLS, e uman, se întâmplă, dar asta nu înseamnă că eu sau dvs. avem probleme interioare, nu simple, pentru că ne cumpărăm maşinile care ne plac”, a spus vloggerul.