Șeful ONU, semnal de alarmă privind pericolul nuclear reprezentat de Rusia: „Este timpul să ne retragem de pe marginea prăpastiei”

de: Rosu Ioana
23 02. 2023

În cursul zilei de miercuri, secretarul general al Națiunilor Unite a denunțat invazia rusească în Ucraina, pe care a numit-o încălcare a Cartei fondatoare a ONU și a dreptului internațional. Antonio Guterres a avertizat asupra amenințărilor rusești privind posibila utilizare a armelor nucleare, potrivit Reuters.

Antonio Guterres, discurs la un an de la izbucnirea războiului

În cadrul unei reuniuni care a marcat un an de la izbucnirea războiului, secretarul general ONU a ținut un discurs, miercuri, în fața celor 193 de membri ai Adunării Generale a ONU, reiterând riscurile și amenințările pe care Vladimir Putin le-a lansat încă de la începutul invaziei rusești în Ucraina.

Dictatorul de la Kremlin a avertizat în repetate rânduri că va folosi armele nucleare, dacă securitatea țării sale va fi amenințată sau dacă Occidentul va oferi arme cu rază lungă de acțiune Ucrainei.

Din cauza agresiunilor Rusiei pe front, statele UE au decis să susțină Ucraina cu arme grele, ceea ce a provocat tensiuni și mai mari în Occident, dar mai ales în rândul Rusiei. Astfel, în cursul zilei de ieri, secretarul general ONU a lansat un apel privind găsirea unei soluții viabile pentru a pune capăt acestor riscuri mult prea mari.

„Am auzit amenințări implicite de a folosi arme nucleare. Așao-numita utilizare tactică a armelor nucleare este absolut inacceptabilă. Este timpul să ne retragem de pe marginea prăpastiei”, a transmis Antonio Guterres.

În cursul zilei de joi, Adunarea Generală ar urma să adopte un proiect de rezoluție care să sublinieze „necesitatea de a ajunge, cât mai curând posibil, la o pace cuprinzătoare, dreaptă și durabilă”, în conformitate cu Carta ONU.

Atunci când a vorbit despre Carta ONU, Guterres a catalogat-o drept „lipsită de ambiguitate”, citând aliniatul care este în această perioadă încălcat de toată lumea.

„Toți membrii se vor abține în relațiile lor internaționale de la amenințarea sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a oricărui stat”.

Ce urmărește Ucraina și aliații săi

Ucraina și aliații săi speră că, unindu-și puterea, vor reuși să izoleze diplomatic Rusia, cu scopul de a obține voturi favorabile din partea a aproape trei sferturi din Adunarea Generală, pentru a egala sau a mări sprijinul primit pentru mai multe rezoluții anul trecut.

„Poziția Națiunilor Unite este fără echivoc: Suntem angajați față de suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional”, a declarat Guterres.

Prin proiectul de rezoluție, Adunarea Generală speră să obțină retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei, solicitând totodată încetarea ostilităților. Rezoluțiile Adunării Generale nu sunt obligatorii, dar au greutate politică.

„Va fi un apel de ieșire din conflict”, au explicat diplomații francezi, potrivit Le Monde, în timp ce un alt oficial francez a explicat că de această dată, „nu mai este doar o condamnare a invaziei, ci o solicitare de a ieși din conflict”.