Ședință de Guvern: ce decizii ia Executivul la prima oră a dimineții
Vineri, la ora 8:00 dimineața, e programată o ședință de Guvern în care ar putea fi adoptate mai multe ordonanțe controversate.
Două mari subiecte au acaparat agenda publică în această săptămână: ordonanțele de urgență care aduc modificări Codurilor Penale și schimbările promise la Ordonanța 114.
De precizat că ambele pot fi introduse oricând pe ordinea de zi, inclusiv în timpul ședinței.
Ce planuri are Guvernul
Pe agenda ședinței, publicată joi după-amiază, nu figurează niciun act normativ referitor la modificările din Justiție. Surse politice citate de G4Media susțin că premierul i-ar fi promis prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, că Guvernul nu va adopta OUG care modifică legislația penală, cerută de PSD.
Cei doi oficiali au discutat joi despre calendarul acțiunilor echipelor de experți ale Guvernului și CE. Acestea vor continua să identifice soluții la îngrijorările legate de modificarea Codurilor Penale.
Surse politice susțin că PSD i-ar fi cerut lui Tudorel Toader trei ordonanțe de urgență, potrivit Adevărul. Prima ordonanță s-ar referi la articolele modificate de PSD în Codul penal şi declarate constituţionale de CCR, iar a doua, extrem de importantă și cu consecințe grave dacă se adoptă, le-ar permite celor condamnați în ultimii patru ani de completurile de cinci judecători de la Curtea Supremă să poată cere rejudecarea dosarelor.
Al treilea act normativ pe care PSD l-ar dori: probele din dosarele penale obţinute de procurori cu ajutorul SRI, în baza protocoalelor, să fie declarate nule. Opoziția atrage atenția că social-democrații nu vor renunța la aceste planuri și faptul că Tudorel Toader a fost păstrat în funcția de ministru al Justiției ar putea fi un semnal de alarmă.
Ordonanța 114, în atenția Guvernului
Ordonanța 114 va fi modificată, după ce ministrul Eugen Teodorovici a avut discuții cu mediul de afaceri. S-au purtat negocieri intense pe acest subiect, dar eventualele modificări sunt încă la stadiul de proiect.
Ministrul Eugen Teodorovici a anunțat că modul de calcul al indicelui ROBOR se va modifica. E analizată varianta în care se va calcula în funcție de tranzacțiile interbancare și zilnice pe trimestrul anterior. Dar, chiar și așa, ministrul nu poate promite că ratele românilor vor scădea, pe noua formulă de calcul.
În plus, detaliile sunt vagi. Ministrul spune că viitoarea variantă de calcul nu se va aplica retroactiv. Cu alte cuvinte, se va aplica doar creditelor noi accesate, nu și celor aflate în derulare.
Asta înseamnă că românii vor putea negocia cel mult o refinanțare, așadar sunt la mâna bancherilor.