Securitate de grad sporit la nunta dintre Smiley și Gina Pistol. Doar așa poți să treci de bodyguarzi VIDEO

de: Stan Nicu
27 05. 2023

Securitate de grad sporit la nunta dintre Smiley și Gina Pistol. Bodyguarzii opresc pe toată lumea, intri doar dacă ești pe listă. Celebrul artist și frumoasa prezentatoare TV și-au unit astăzi, 27 mai 2023, destinele atât în fața ofițerului de stare civilă, precum și a lui Dumnezeu.

Smiley și Gina Pistol, păziți ca un cuplu prezidențial în ziua nunții. Bodyguarzii verifică totul

Nunta lui Smiley cu Gina Pistol a luat prin surprindere pe toată lumea. Cei doi au devenit astăzi un cuplu oficial după 7 ani de relație, cei doi având și o fetiță.

Smiley și Gina Pistol au devenit un cuplu oficial în fața ofițerului de stare civilă, după care și-au jurat iubire și în fața lui Dumnezeu, într-o ceromonie plină de emoție.

Smiley și Gina Pistol, nuntă cu 300 de invitați

După cele două ceremonii, cei doi își așteaptă invitații, în jur de 300, într-o locație de vis. Nunta lui Smiley cu Gina Pistol a fost bine organizată de către o echipă cu care cei doi au colaborat îndeaproape.

„Porțile-s deschise, mesele sunt pe poziții, scena e montată, bucătăria și barul freamătă, florile albe sunt așezate frumos în ramă, acum să mai vina și toți ai noștri și să dăm drumul la dans, dans, dans. Înainte de asta însă, am o întrebare pentru soția mea: Gina, dansezi? Azi și mereu? Hai si!”, a decris Smiley în câteva cuvinte petrecerea care urmează.

Smiley și Gina Pistol, în siguranță în ziua nunții lor

Pentru ca totul să decurgă fără incidente nedorite, Smiley a vrut să se știe în siguranță în cea mai importană zi a Ginei Pistol, probabil după cea în care a devenit mamă, astfel că a apelat la serviciile unei firme de securitate.

Astfel, aproximativ 10 bodyguarzi nu permit accesul nimănui care nu se află pe listă. De asemenea, la intrarea în complex, pe drumul care duce către salon și gradina unde are loc petrecerea, sunt bodyguarzi care verifica numele și numărul mașinii, astfel că dacă te afli pe listă intri, altfel nu.

În plus, bodyguarzii au fost poziționați și în parcarea complexului și la intrarea în curtea salonului propriu zis.

Ploaia le-a stricat planurile lui Smiley și Ginei Pistol

Ceremonia de căsătorie ar fi trebuit să aibă loc pe ponton, în aer liber, însă ploaia i-a dat planurile peste cap lui Smiley și Gina Pistol, care au fost nevoiți să spună DA în interiorul Palatului Snagov.

Nu în ultimul rând, Smiley a dormit vineri noapte într-un hotel din București, în timp ce Gina Pistol a rămas în vila lor din Cernica. Cei doi au vrut astfel să păstreze tradiția, respectiv ca ginerică să nu-și vadă mireasa decât în ziua nunții.