Secretul rușinos din trecutul lui Nicolae Ceaușescu. De ce boală a suferit dictatorul în tinerețe

de: Emanuela Pană
05 06. 2020

„Curvia aduce boală trupească dar și pagubă sufletească“, spunea cândva părintele Dumitru Zamisnicu. Se pare că, pe lângă alte defecte, Nicolae Ceaușescu sau „Marele Cârmaci“, așa cum i se mai spunea, a suferit de această „boală“ rușinoasă. Vezi ce făcea politicianul român în timp ce se afla în închisoare.

Secretul rușinos din tinerețea lui Ceaușescu

Șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 și până la căderea regimului comunist, Nicolae Ceaușescu, a ajuns pentru prima dată „la mititica“ la vârsta fragedă de 15 ani, primind o condamnare la trei ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale“, potrivit art. 209 din Codul Penal.

Între anii ’50 – ’60, zeci de mii de români ajungeau la închisoare din cauza faptului că își exprimau opoziția față de regimul comunist.

În anii care au urmat, fostul dictator a mai ajuns de câteva ori în arestul Poliției, petrecându-și astfel o perioadă bună în spatele gratiilor pentru activitate comunistă, uneltire contra ordinii sociale și infracțiuni contra liniștii publice.

Focosul Ceauşescu îşi rezolva problemele intime la bordeluri

Deși relația dintre Nicolae Ceaușescu și tovarășa mamă părea una perfectă din exterior, se pare că nu a fost chiar aşa cum se lăsa de înțeles. Așa se face că în timpul petrecut în spatele gratiilor, „Marele Cârmaci“ a avut o viață sexuală activă, oferindu-i mici atenții gardianului pentru a face câteva vizite la bordel. Doar că odată cu rezolvarea unor probleme intime au apărut altele. Se vehiculează că în urma activității de la speluncă liderul comunist ar fi luat o boală venerică.

„Focosul Ceauşescu îşi rezolva problemele intime trecând şi pe la bordeluri, după obiceiul vremii. În urma unei asemenea aventuri, tânărul s-a îmbolnăvit (…) de blenoragie. Poate acest secret ar fi rămas pentru vecie în pantalonii tovarăşului dacă doctorul care l-a ajutat să scape nu ar fi vorbit, peste timp“, nota româniatv.net.