Secretul pe care îl ascunde muntele în care sunt sculptați președinții SUA
Muntele Rushmore din Dakota de Sud este una dintre cele mai faimoase atracții turistice din Statele Unite. Sculpturile celor mai importanţi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, cioplite în piatră, au devenit o emblemă a SUA.
George Washington, primul preşedinte, Thomas Jefferson, al doilea, Abraham Lincoln, al şaisprezecelea şi Theodore Roosevelt, al douăzeci şi şaselea sunt cei patru președinți ai Statelor Unite care se ridică din munte.
Totuși, muntele ascunde ceva. Puţini ştiu că pe suprafaţa liniei părului lui Abraham Lincoln se află o uşă, care duce către o cameră a cărei rol iniţial a fost depozitarea unor documente extrem de valoroase ale Statelor Unite, scrie History.com.
Pe data de 31 octombrie 1941, după un efort de 14 ani, sculpturile au fost terminate. Planul iniţial al sculptorului Gutzon Borglum a fost cel de a include lângă capul lui Washington o inscripţie masivă, care să cuprindă nouă dintre cele mai importante evenimente din istoria Statelor Unite, din perioada cuprinsă între anii 1776 şi 1906. Cu toate acestea, în ciuda dimensiunilor mari, textul nu era vizibil de la distanţe mari, iar această porţiune a fost folosită pentru a se sculpta capul lui Abraham Lincoln.
Mai mult, a avut iniţiativa unui depozit în munte care ar putea ascunde unele dintre cele mai importante artefacte şi documente ale SUA, precum Declaraţia de Independenţă. Sculptorul şi-a imaginat o scară ce urcă Muntele Rushmore şi ajunge la o cameră numită Hall of Records.
Această cameră urma să aibă uşi de sticlă și, de asemenea, o inscripţie scrisă de John Edward Bradley, care a câştigat un concurs naţional sponsorizat de ziarul Hearts, urma să detalieze istoria ţării de la fondare până în momentul construirii Canalului Panama. Dulapuri din bronz şi din sticlă, care trebuiau să se afle în această cameră, urmau să depoziteze acele documente importante.
În luna iulie a anului 1938, muncitorii au început să sculpteze în piatră, pe partea nordică, ceea ce urma să fie acea cameră de o importanţă majoră. Cu toate acestea, după doar un an, guvernul federal, care acoperea întregul cost al acestor construcţii, i-a ordonat lui Borglum să oprească construcţia acestei camere şi să se concentreze asupra definitivării portretelor preşedinţilor.
Sculptorul muntelui Rushmore a murit în martie 1941, iar fiul său, Lincoln şi-a dat toată silinţa pentru a termina sculpturile celor patru preşedinţi, dar Hall of Records nu a mai fost finalizată vreodată. Însă, pe data de 9 august 1998, patru generaţii din familia sculptorului s-au adunat în acea cameră rămasă neterminată, iar pe 16 panouri de porţelan au inscipţionat părţi din documente importante precum Declaraţia de Independenţă, biografia sculptorului şi istoria construirii acestui monument. Ulterior, acestea au fost depozitate în cutii de lemn şi de titaniu, coborâte în pământ şi acoperite cu o piatră de granit de 1.200 de kg. Din cauza măsurilor de siguranţă şi de control, vizitatotii nu au acces în acea cameră.