Secretul lui Ianis Hagi s-a aflat. Ce face pentru a fi cel mai bun fotbalist din vestiar

Ianis Hagi este conştient că trebuie să accepte şi presiunea numelui pe care îl poartă

Ianis Hagi nu traversează cea mai bună perioadă a sezonului, dar rămâne optimist pentru viitor. A pierdut echipa la Glasgow Rangers, iar selecţionerul Mirel Rădoi l-a retrogradat la naţionala de tineret. Pentru „tricolorii mici”, Ianis nu a avut o prestaţie convingătoare în meciul cu Danemarca. Dar calificarea a fost obţinută de elevii lui Adrian Mutu după un 1-1 la Ploieşti. Un rezultat care asigură o nouă calificare la Campionatul European de Tineret, care va avea loc în 2021. Un motiv de mândrie pentru Ianis Hagi şi un motiv pentru a îşi păstra moralul ridicat. Ianis Hagi a vorbit despre cariera sa, dar şi despre numele pe care îl poartă.

Ianis Hagi, eforturi mari pentru a reveni la cea mai bună formă. Se antrenează suplimentar de acasă!

„Orice înfrângere, orice calificare pierdută, este greu de digerat. Cu încredere si continuitate vom reusi. Mulţi dintre noi nu am participat la campanie, mă refer la tineret, şi tot am reuşit să ne calificăm. Avem fapte în spatele nostru. Nimic nu mă doboară mental. Am avut noroc să am antrenori buni până la această vârstă.

Sunt mândru că am reușit să port banderola și numărul 10, mai ales la națională. În legătură cu numele pe care îl port, este o presiune cu care m-am născut. Lumea are așteptări de la mine și știu asta. Mereu am spus că sunt la început de carieră. Să dea Domnul să mai am cel puțin 15 ani de carieră”, a declarat Ianis Hagi la emisiunea lui Marius Tucă, de la Aleph News TV.

Ianis Hagi face tot ce depinde de el pentru a fi din nou un jucător de bază pentru Glasgow Rangers şi echipa naţională. Se antrenează suplimentar în fiecare zi şi are grijă să repsecte restricţiile necesare pentru a nu se infecta cu noul coronavirus. Spre deosebire de doi colegi de-ai săi de la Rangers, care au şi primit suspendări record.

„Ma antrenez mai mult de acasa. Noi, sportivii, trebuie sa ne ferim. Este greu si pentru noi, dar si pentru suporteri. Incercam sa fim la fel de profesionisti ca pana acum si o sa mergem mai departe”, a mai spus Ianis Hagi pentru sursa citată.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI