Secretul găluștelor aurii și pufoase. Ingredientul banal care trebuie adăugat în oală

de: Cătălina Burghelea
29 10. 2022

Vrei să știi care este secretul bunicilor pentru găluște aurii și pufoase? Mulți români consideră că supa de pui sau vită cu găluște este una dintre mâncărurile care aduc aminte de copilărie. Din păcate, astăzi, doar gospodinele cu experiență știu să mai redea acel gust în farfurie. Am cerut sfatul unei bucătărese pentru cele mai pufoase găluște din griș.

Cum faci cea mai bună supă de găluște

Pe internet există o multitudine de rețete pentru supa cu găluște, dar nu toate redau gustul copilăriei. Unul dintre secretele bunicilor noastre constă în modul de preparare al formelor aurii. Pentru cele din griș, gospodinele pricepute folosesc o metodă simplă. Ai nevoie doar de câteva ingrediente: ouă, griș (ambele în cantități egale) și sare.

Secretul bunicii pentru forme aurii și pufoase

Multă lume se plânge că ba ies găluștele prea tari, ba se desfac în supă. Pentru a evita durerile de cap, acordă atenție deosebită grișului. Trebuie să fie de calitate, cu o granulație uniformă, pentru un rezultat pufos. Un griș prea fin va forma găluște tari, lucru pe care nu și-l dorește nimeni în farfurie. Iar dacă grișul are granulații diferite, riști să ai unele tari, iar altele să rămână nefierte.

În unele zone ale țării, bucătăresele adaugă praf de copt, în timp ce altele recomandă să pui vegeta sau delicat. O mare greșeală pe care o faci, spun expertele, este că nu lași compoziția „să se odihnească”. Grișul are nevoie de cel puțin 10 minute să înceapă să se umfle înainte de a forma găluștele.

Ingrediente și mod de preparare

Pentru șase găluște pufoase, mari, așa cum făcea bunica, ai nevoie de cel mult două minute pentru prepare și alte 10 minute pentru gătire. Ingredientele necesare pentru supa copilăriei sunt un ou de 70 de grame (trebuie cântărit cu tot cu coajă), 70 grame de griș (cu recomandarea de mai sus, să aibă granulație uniformă) și praf de sare.

Marea greșeală pe care o fac gospodinele. Când trebuie pusă sarea, de fapt

Metoda de preparare este foarte simplă. Bate bine oul întreg cu furculița, adaugă treptat grișul (câte o linguriță) și omogenizează compoziția după fiecare tranșă adăugată. De regulă, după ce ai adăugat jumătate din cantitatea de griș, poți pune și sarea. Nu condimenta niciodată la început, deoarece riști ca oul să se lichefieze.

După ce ai încorporat grișul, lasă compoziția 10 minute să se „odihnească”. Rezulatul va fi o pastă mai legată și mai densă, deoarece grișul absoarbe umiditatea din ou și se umflă. O altă regulă este ca supa să fie fierbinte atunci când pui găluștele la fiert. Pe acestea din urmă le adaugi cu lingura înmuiată în prealabil în supă. Lasă să fiarbă 10 minute, după care stingi focul. Acoperă oala cu un capac pentru alte 1o minute. Găluștele sunt gata atunci când vezi că s-au umflat și s-au ridicat la suprafață. Poftă bună!