Secretul celei mai gustoase colive pentru Moșii de Vară. Rețeta ieftină și simplă
Când sunt Moșii de vară, credincioșii merg la biserică pentru pomenirea rudelor decedate. Pentru această zi sfântă, gospodinele pregătesc colivă, un preparat tradițional nelipsit din pachețelele date de pomană. Cu arpacaș, nucă, esențe, nucă de cocos, fulgi de ciocolată sau coajă rasă de portocală, rețeta diferă în funcție de zonă sau preferințe. Așa faci cea mai gustoasă colivă pentru Moșii de vară 2022.
Rețetă delicioasă de colivă pentru Moșii de vară 2022
De Moși îi pomenim pe cei care nu mai sunt printre noi, dar care au rămas în sufletele noastre. Cu această ocazie, creștinii ortodocși merg la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie și împarte merinde. Moșii de vară 2022 reprezintă o sărbătoare dedicată pomenirii celor adormiți. Bătrâniii o numesc și Sâmbăta morților.
În 2022, Moșii de vară sau Sâmbăta Morților (în termeni populari) pică pe 11 iunie, înainte de sărbătoarea Rusaliilor. Astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. În fiecare lăcaș de cult ortodox din România se face Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți. Alimentul principal pe care gospodinele îl dau de pomană este coliva. Este un simbol închinat celor plecați dintre noi. Preparatul dulce reprezintă trupul celui dispărut, deoarece hrana noastră principală este grâul, ingredient din care se fac pâinea și coliva. În rândurile de mai jos îți prezentăm o rețetă ieftină și simplă de colivă.
Ingrediente și mod de prepare
Ai nevoie de 500 g arpacaș, 350 g zahăr, 350 g nucă, 6 pliculețe zahăr vanilat, 5 lingurițe coajă de lămâie, 100 g stafide, 1 pachet zahăr pudră pentru ornat și esență de rom.
Spală arpacaşul şi pune-l în apă rece la fiert. Spre deosebire de orice rețetă cu orez, pentru colivă ai nevoie de trei ori şi jumătate mai multă apă decât arpacaş. Lasă-l să fierbă încet, la foc foarte mic, circa o oră, până ce bobul de arpacaş crapă. Alege nuca și ține câţiva mieji mai frumoşi pentru ornat. Dă-i prin maşina de tocat. Adaugă în arpacaș zahărul şi un praf de sare. Amestecă mereu, ca să nu se lipească de fundul oalei. Când este fiert, dă-l deoparte şi lasă la răcit, eventual cu un prosop umezit pus deasupra, ca să nu prindă coajă foarte groasă.
Ingredientul care îi dă un gust aparte
Amestecă bine arpacașul cu nuca, zahărul vanilat, coaja de lămâie, stafide și esența de rom, după care pune compoziția într-o farfurie lată și se ornează după bunul plac. Deasupra poți presăra cacao, nucă de cocos și așeza bomboane sau nucă. După cum ți-ai dat seama, secretul celei mai bune colive este romul, care dă o aromă aparte și gust nemaipomenit.