Secretele Regelui Charles, dezvăluite după încoronare. Are cele mai bizare doleanțe legate de dormitor și toaletă

Secretele Regelui Charles, dezvăluite după încoronare. Are cele mai bizare doleanțe legate de dormitor și toaletă
Ce secrete s-au descoperit despre Regele Charles?

Britanicii au aflat secretele Regelui Charles după încoronare. Acesta a urcat pe tron după decesul regretatei Regine Elisabeta a II-a. Majoritatea cetățenilor din Marea Britanie nu îl doreau în rolul de suveran din cauza unor acțiuni din trecut. Unii descoperă abia acum care sunt pretențiile monarhului. Ce doleanțe incredibile are acesta legate de dormitor și toaletă? Nimeni nu ar fi crezut asta!

Ce secrete are Regele Charles al III-lea: unii au rămas fără cuvinte

Toate acțiunile fiului regretatei suverane sunt puse sub lupă de când a devenit noul rege al Marii Britanii. Mulți dintre cetățeni au aflat acum care sunt obiceiurile lui. Acesta a fost întotdeauna cunoscut drept unul din cei mai răsfățați copii ai Reginei. Gusturile fine, stilul de viață plin de lux și atenția oamenilor l-au transformat într-o persoană pretențioasă care a dezvoltat în timp obiceiuri speciale.

  • Obiceiuri la toaletă: regele călătorește întotdeauna cu propriul scaun de toaletă și hârtia igienică preferată.
  • Dormitor mobil: el cere ca întreg dormitorul să fie transportat în locul unde urmează să se cazeze. Acesta nu se desparte de patul lui ortopedic sau de mobilier.
  • Amintiri: moștenitorul tronului nici nu ia în calcul să părăsească Palatul fără pozele preferate.
  • Ursuleț de pluș: regele Charles al III-lea nu a uitat de unul din obiectele preferate din copilărie. Jucăria este transportată într-o pungă de plastic oriunde merge monarhul.

Cerințe incredibile pentru angajați

Autoarea Tina Brown a scris: „Când a călătorit pentru a sta la casele de la țară ale prietenilor, cu o zi înainte să ajungă, a sosit un camion, care i-a adus patul, mobilierul și chiar pozele‟.

Regele Charles le cere angajaților să îi calce până și șireturile. Cel din urmă ține extrem de mult la etichetă și își dorește să arate mereu impecabil, așa că este atent la orice detaliu. Fostul majordom al său, Paul Burell, a povestit: „Pijamalele îi sunt călcate în fiecare dimineață, la fel cum sunt șireturile de la pantofi‟.

Mai mult decât atât, „dopul de la cadă trebuie să stea într-o anumită poziție, iar temperatura apei trebuie să fie doar călduță, într-o cadă doar pe jumătate plină‟, a spus el.

Fostul angajat al Casei Regale a mai subliniat că suveranul „își pune valeții să îi pună un centimetru de pastă de dinți pe periuță, în fiecare dimineață‟. În ceea ce privește obiceiurile alimentare, regele merge oriunde cu micul dejun preferat și are la el: „șase tipuri diferite de miere, muesli, fructe uscate, biscuiți și brânză‟.