Secretele neștiute ale lui ”Nea Mărin Miliardar”. Ce s-a întâmplat, de fapt, între Amza Pellea și Sergiu Nicolaescu (exclusiv)

Secretele neștiute ale lui ”Nea Mărin Miliardar”. Ce s-a întâmplat, de fapt, între Amza Pellea și Sergiu Nicolaescu (exclusiv)
Secretele nestiute ale filmului Nea Marin Miliardar

”Nea Mărin Miliardar” a fost unul dintre cele mai vizionate filme românești din toate timpurile. Filmările au fost însă amuzante pentru toți actorii, de parcă s-ar fi aflat la o petrecere.

Secretele neștiute ale lui ”Nea Mărin Miliardar”

A spus-o chiar Mihai Mălaimare, interpretul recepționerului Sache. Dezvăluirile sale despre Amza Pellea și alți actori sunt de-a dreptul savuroase.

”Ei erau o generaţie care se mişca împreună, gândind oarecum la fel şi cu o altă optică de a vedea lumea şi umorul”, ne-a spus Mihai Mălaimare, în exclusivitate pentru impact.ro.

“Amintirile despre acel film îmi vin parcă dintr-o altă lume. Şi asta nu doar fiindcă eram printre cei mai tineri de la filmări, cred că aveam 27 sau 28 de ani pe atunci, dar fiindcă cei care deţineau rolurile principale, în frunte cu Amza Pellea, Jean Constantin, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei, Puiu Călinescu sau Ştefan Mihăilescu Brăila, ca să-i enumăr doar pe câţiva, erau dintr-o altă lume a filmului nostru. Şi nu exagerez cu nimic. Erau o generaţie care se mişca împreună, gândind oarecum la fel şi cu o altă optică de a vedea lumea şi umorul. Care azi, spune lumea ce-o vrea, nu mai există!”, și-a început Mihai Mălaimare seria confesiunilor.

“Noi, cei mai tineri, veneam primii la filmări doar ca să-i privim cu mare admiraţie pe ceilalţi, actorii consacraţi deja, ca să furăm câte ceva din harul lor. Iar filmările, în marea lor majoritate, aveau un aer de chermeză, de petrecere între prieteni care se ştiu de viaţă. Şi când spun asta nu mă refer la momentele de pauză, când se putea mânca ceva sau bea un suc sau o cafea, căci inventaseră americanii între timp cateringul. Nu, oamenii aceia filmau cum trăiau şi viceversa. Nu cred să mai existe aşa ceva azi. În plus, Amza Pellea şi Sergiu Nicolaescu, adică interpretul principal şi regizorul filmului, au avut mereu o relaţie aparte, cu totul specială. Iar asta prieşte oricărui film, nu doar acestuia despre care discutăm acum”, a mai adaugat acelaşi Mihai Mălaimare.

”Am încetat să mă mai uit la filme sau la emisiuni de umor de astăzi”

El și-a mai amintit şi că tipul de umor descris în filmul amintit era unul al epocii, care, în opinia sa, s-a schimbat mult după anii 2000:

“Personal, de la experimente de gen  ”Vacanţa Mare”, am încetat să mă mai uit la filme sau la emisiuni de umor de astăzi. Pur şi simplu, nu sunt pentru mine. Nu le înţeleg.

Poate fiindcă am văzut şi apreciat altceva, de vreme ce risc să fiu printre puţinii care se pot bate pentru titlul neonorific de ultim actor în viaţă din distribuţia celui mai iubit film românesc al tuturor timpurilor”.

Directorul Teatrului “Masca” a mai reamintit și un amănunt mai puţin ştiut, și anum, că actorul principal, Amza Pellea, s-a implicat şi în scrierea scenariului filmului, alături de Vintilă Corbul şi de Eugen Burada. Mihai Mălaimare a mai spus că filmările în acea epocă puteau fi suspendate, pur şi simplu, în situația în care actorul principal al distribuţiei decreta că nu poate turna într-o zi anume, fapt aproape de negândit azi.

“Îmi amintesc că am fost martor la o scenă incredibilă şi de neegalat azi. Ştefan Ciubotăraşu, alt mare actor al românilor, a venit într-o zi pe platou şi a decretat că nu poate filma în ziua aceea. Dar ce să facem maestre azi, în acest caz, l-a întrebat regizoul, uşor maliţios. Haideţi să bem o bere! Ceea ce s-a şi întâmplat.

Toată ziua s-a stat la taclale şi la băut bere. Dar, din următoarea zi, lucrurile au mers şnur şi filmările s-au terminat chiar mai repede. Şi totul a plecat de la berea aceea!”, mai spune Mălaimare.

Pelicula “Nea Mărin Miliardar” a fost lansată în 1979 și a înregistrat cel mai mare număr de bilete vândute pentru un film românesc, și anume, 14.643.840.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI