Secret spulberat: ce job a avut Dan Negru la Spitalul Victor Babeș, de fapt. Abia acum s-a aflat

de: Ștefan R. Apostol
15 08. 2021

Așa cum se întâmplă de obicei, multe vedete, inclusiv de la noi, nu au ajuns să facă ceea ce au învățat în facultate. De cele mai multe ori studiile făcute nu au ajuns să fie și materializate într-un job. Este și cazul celebrului om de televiziune Dan Negru. Vedeta, înainte de face primii pași în media, a avut un alt job, care de altfel nu i-a plăcut deloc.

Dan Negru, vedeta incontestabilă a ultimilor ani

De mai bine de 20 de ani Dan Negru este o prezență constantă pe micile noastre ecrane. De la show-urile concurs și până la, deja celebrele, Revelioane cu Dan Negru de la Antena 1, toate l-au adus la momentul de acum. Este, incontestabil, una din cele mai populare vedete de televiziune din România, dar și din Republica Moldova.

Succesul s-a datorat și carismei, dar și profesionalismului de care a dat dovadă în toți acești ani. În majoritatea interviurilor date până acum, a povestit de fiecare dată cu pasiune despre meseria pe care și-a ales-o cu ani în urmă. În același timp a recunoscut căa avut parte de refuzuri, dar toate aceste hopuri l-au adus unde este astăzi.

„Am devenit cunoscut în lumea televiziunii datorită refuzurilor, a formatelor pe care le-am refuzat. Refuzurile mi-au salvat cariera. Am acceptat doar formatele pe care am știut că le pot performa.

Dacă aș fi acceptat tot ce mi s-a propus eram de mult ieșit din lumea televiziunii. În breasla asta, odată ajuns cunoscut, e foarte important să știi să spui NU.”, declara Dan Negru.

Celebrul moderator a lucrat cu cifrele

Astăzi cu o notorietate de invidiat, Dan Negru nu a fost de la început om de radio și de televiziune. Deși aparent nu l-ar vedea nimeni în postura de contabil, exact asta a fost prima lui meserie, cu mult înainte de a da de gustul radioului. Într-o emisiune recentă Dan Negru a recunoscut că meseria de contabil nu era pentru el, dar nu a avut ce să facă, așa că se angajase la biroul de contabilitate al Spitalului Victor Babeș”.

„La începuturile mele am lucrat la Spitalul «Victor Babeș» și făceam contabilitate. Am lucrat doar câteva luni. Terminasem un liceu economic și eram trimiși spre contabilitate. Dar eram praf, praf!

Nu mă pricepeam la nimic. Apoi m-am angajat la Radio Timișoara și am intrat în televiziune”, a declarat Dan Negru în cadrul unei emisiuni tv.

Astăzi nu regretă alegerea făcută și, mai decalra vedeta tv, dacă ar fi să aleagă o meserie, într-o altă viață, ar alege tot ceea ce face astăzi cu atâta pasiune.