Secretul Elenei Ceaușescu din ziua în care s-a căsătorit cu dictatorul. Nimeni nu a știut asta

de: Claudiu Surmei
10 05. 2019

Despre relația dintre Nicolae și Elena Ceaușescu s-a scris foarte mult în perioada comunismului, iar articolele sau cărțile care s-au publicat în acea perioadă au fost mai degrabă elogii aduse Partidului Comunist și conducătorului iubit. Tocmai de aceea, românii sunt astăzi curioși să afle secretele cuplului Ceaușescu.

Elena și Nicolae Ceaușescu s-au cunoscut în 1939, pe Stadionul Veseliei din Ferentari, la o sărbătoare a muncitorilor din industria pielăriei şi a încălţămintei. Se spune că fostul dictator, pe atunci în vârstă de 21 de ani, nu avusese încă relații intime cu vreo femeie. În schimb, Elena (23 de ani) ar fi fost mult mai experimentată În tinerețe ar fi lucrat într-un bar care, de fapt, funcționa ca un bordel. Ea a fost aleasă Regina Muncii în cadrul acelui eveniment și a fost luată în vizor imediat de Nicolae.

Cei doi s-au îndrăgostit și au avut o relație care a fost atent supravegheată de Siguranţa Statului. Nicolae Ceaușescu tocmai ieșise din închisoare, unde avea să se mai întoarcă de câteva ori până în 1944. Astfel, relația lor s-a consumat mai mult pe fugă, prin case conspirative, dar și la închisoare, unde Elena îl vizita la închisoare.

Elena și Nicolae Ceaușescu în tinerețe

Elena era însărcinată când s-a căsătorit cu Nicolae Ceaușescu

Potrivit unor surse, Elena și Nicolae Ceaușescu  făceau sex în închisoare, sub subravegherea gardienilor pe care îi mituiseră. Cei care i-au cunoscut au mărturisit că Elena a fost singura femeie din viața fostului dictator. Ea nu ar fi fost la fel de fidelă și ar fi avut mai multe aventuri.

Printre cei cu care ar fi călcat strâmb Elena Ceaușescu s-ar fi numărat Eftimie Iliescu, adică unchiul fostului șef de stat Ion Iliescu, dar și  doctorul Abraham Schechter. Nicolae ar fi știut de unele dintre aventurile ei, dar ar fi preferat să le treacă cu vederea de dragul ei.

Cei doi s-au căsătorit la finalul anului 1947, când Elena era însărcinată. Cununia civilă a avut loc pe 23 decembrie 1947, fără a fi urmată și de cununia religioasă. După câteva luni, Elena l-a adus pe lume pe Valentin. A urmat ascensiunea cuplului Ceaușescu, preluarea puterii și dictatura comunistă, care a durat până în 1989.