Sebastian Colțescu a băgat frica în UEFA. Ce decizie radicală a luat forul continental

de: Ștefan R. Apostol
19 12. 2020

Paris St Germain și Istanbul Basaksehir au ieșit de pe teren în meciul din Liga Campionilor. Momentul s-a întâmplat după presupusele abuzuri rasiale față de asistentul managerului echipei turce. La adresa lui Pierre Webo, al patrulea oficial Sebastian Colțescu ar fi avut comentarii rasiste. Scandalul a degenerat, iar acum UEFA încearcă să găsească o soluție în acest scandal.

UEFA caută o cale de rezolvare în scandalul Colțescu

Confruntarea Ligii Campionilor dintre Paris Saint-Germain și Istanbul Basaksehir a fost oprită, iar ambele echipe ieșeau de pe teren după ce Sebastian Colțescu a fost acuzat de rasism.

Întâlnirea din grupa H a fost suspendată la jumătatea primei reprize, după ce Pierre Webo, asistentul de culoare al lui Basaksehir, a protestat vehement împotriva unei decizii a arbitrilor. Lucrurile au degenerat, după ce Colțescu l-a identificat pe Webo spunând: „Cel negru de acolo. Du-te și verifică cine este. Cel negru de acolo, nu se poate acționa așa”.

Modul în care al patrulea arbitru, Sebastian Colțescu, l-a identificat pe asistent, în dialogul cu arbitrul principal, a degenerat într-u conflict cu tentă rasială. Presa occidentală, dar și cea română, după acest moment, a înfierat atitudinea arbitrului. Conform declarațiilor lui Colțescu, nu avusese, în fapt, intenția de a face comentarii rasiste.

Ulterior, așa cum prezentau cei de playsport.ro, lucrurile s-ar fi rezolvat între arbitrul român și asistentul turcilor, Pierre Webo, după ce Demba Ba declara în presa turcă:

”Arbitrul Sebastian Colțescu m-a sunat și mi-a spus că nu este o persoană rasistă. Și-a prezentat scuzele pentru ce s-a întâmplat.

Cineva căruia nu i-aș putea spune «nu» m-a sunat și mi-a transmis că arbitrul vrea să vorbească cu mine. Am zis «OK», apoi Colțescu m-a sunat”, a declarat Demba Ba, conform Hurriyet.

După ce UEFA anunța o anchetă amplă pe marginea scandalului, conform surselor, acum caută o soluționare a cauzei, spun cei de la GSP.ro. Surse din cadrul UEFA spun că se dorește o cale de mijloc în conflictul dintre Pierre Webo, Demba Ba și arbitrul Sebastian Colțescu.

Temerea mare, spun aceleași surse, ar fi un proces intentat de arbitrii la CEDO, ceea ce ar dăuna imaginii forului internațional de fotbal.

Colțescu pus pe bară de CCA la derby-ul Ligii 1

UEFA nu a dat încă, oficial, niciun răspuns sau o soluționare a cazului, ancheta fiind încă în derulare. Pe plan local Colțescu este pus pe bară de Comisia de Arbitrii, în ultimul meci din Liga 1.

Oficialii CCA anunțau arbitrii delegați pentru meciul dintre Craiova și FCSB de ieri seara. La derby-ul dintre cele două, Hațegan a fost la centru, iar pe margine nu a mai fost prezent Colțescu, așa cum ar fi trebuit. Rămâne să vedem cum vor evolua lucrurile în acest scandal, și care va fi decizia finală a UEFA.