Se schimbă regulile pentru locuințele care sunt închiriate turistic. Ce sunt obligați să facă proprietarii

de: Ioana Bucur
04 03. 2024

Este oficial, se schimbă regulile pentru locuințele care sunt închiriate în scop turistic. Parlamentul European a adoptat un nou set de reguli ce vizează platformele de rezervări. Află, din rândurile de mai jos, ce sunt obligați să facă proprietarii.

Anunț de la Parlamentul European

Cu doar câteva luni înainte de debutul sezonului vacanțelor, Parlamentul European a adoptat o serie de reguli ce îi vizează direct pe cei care au locuințe pe care le închiriază în scop turistic, în condițiile în care fenomenul a luat amploare în ultimii ani, transformându-se într-o adevărată industrie.

În orașele ce sunt magneți pentru turiști, cele mai multe din apartamentele situate în zonele centrale sunt închiriate în regim hotelier, o situație ce a ajuns să îi deranjeze pe mulți localnici.

Se schimbă regulile pentru locuințele închiriate în scop turistic

Oficial, în România sunt declarate puțin peste două mii de proprietăți care sunt închiriate turistic. O simplă căutare pe platformele specializate demonstrează că, în realitate, numărul este mult mai mare.

În aceste condiții, Parlamentul European a decis că, de acum, proprietarii vor fi obligați să declare locuința sau camera pe care au de gând să o închirieze turiștilor. Abia după acest pas își vor putea lista unitățile de cazare pe platformele specializate, unde trebuie să ofere detalii precise cu privire la locuință.

„Au obligații foarte precise”

În cazul în care documentele furnizate sau informațiile date nu sunt reale, autoritățile vor putea să suspende numărul de înregistrare. Proprietarii vor avea însă o perioadă la dispoziție pentru a remedia neregulile.

„Platformele online vor trebui să raporteze anumite date către autoritățile locale. Vor avea obligația de a verifica în ce condiții se desfășoară serviciile de închiriere. Au obligații foarte precise pe protecția consumatorului”, a precizat Vlag Gheorghe, europarlamentar, potrivit Știrile PRO TV.

Până acum, nu a fost precizată instituția la care se vor declara locuințele închiriate în regim hotelier pe site-urile și platformele dedicate. În cel mult doi ani, aceste noi reguli trebuie adoptate de statele membre ale Uniunii Europene.