Se schimbă regulile de circulație în sensul giratoriu. Modificarea care ar urma să apară în România
Se schimbă regulile de circulație în sensul giratoriu. Actualele prevederi lasă prea mult loc pentru interpretări, sunt de părere câțiva parlamentari care au propus modificarea legii. Pentru ca schimbările să devină oficiale, proiectul de lege inițiat trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial.
Se schimbă regulile de circulație în sensul giratoriu
Mai mulți parlamentari de la București au propus modificarea Codului Rutier. Mai exact, guvernanții vor schimbarea unor prevederi legislative cu privire la regulile de circulație în sensul giratoriu. Politicienii sunt de părere că actualele reguli lasă prea mult loc interpretărilor, conducând astfel la multe accidente de circulație.
„Prevederile legale incidente în cazul circulaţiei în sens giratoriu sunt lipsite de claritatea necesară unor norme juridice (…). Sunt susceptibile să dea naştere la numeroase interpretări din cauza cărora se produc accidente de circulaţie în sensurile giratorii.
Sunt aplicate sancţiuni contravenţionale în mod neunitar, în funcţie de modul în care agentul constatator interpretează dispoziţiile legale în materia sensului giratoriu”, se arată în motivarea proiectului de lege pentru modificarea Codului Rutier, consultat de avocatnet.ro.
Ce va reprezenta sensul giratoriu, de fapt
Proiectul de lege inițiat de parlamentari prevede, în primul rând, redefinirea sensului giratoriu. În prezent, sensul giratoriu face referire, potrivit Codului Rutier, la „intersecțiile în care circulația se desfășoară în sens giratoriu”. Dacă schimbările dorite se vor aproba, pe viitor va fi eliminată ideea de intersecție.
Sensul giratoriu va reprezenta, potrivit inițiativei legislative, „un drum principal cu sens unic şi traiectorie giratorie, care se intersectează succesiv cu drumuri secundare pe partea dreaptă”. Implicit, termenii ce fac referire la tipul de intersecție în care se încadrează un sens giratoriu, anume cu circulație nedirijată sau dirijată, vor dispărea.
Ce trebuie să știe șoferii despre circulația în sensul giratoriu
Circulația propriu-zisă în sensul giratoriu va fi modificată. La circulația în sensul giratoriu se vor introduce obligațiile pe care șoferii trebuie să le respecte în momentul în care schimbă benzile. Șoferii vor trebui să semnaleze din timp manevra pe care vor dori să o realizeze și să ia toate măsurile de siguranță, fără să pună în dificultate circulația.
Concret, un șofer care se va angaja într-o manevră de schimbare a sensului de mers, de ieșire dintr-un rând de mașini staționate sau de intrare într-o astfel de coloană, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp.
Totodată, participantul la trafic trebuie să se asigure că nu pune în pericol siguranța celorlalți șoferi. Nu în ultimul rând, schimbarea direcției de mers va trebui să fie semnalată pe durata întregii manevre.