Se schimbă pensiile în România: totul vine de la Bruxelles. Când ieși la pensie, cum se va mări

Se schimbă pensiile în România: totul vine de la Bruxelles. Când ieși la pensie, cum se va mări
Sistemul de pensii inclus în PNRR. Guvernul a alocat 482 de milioane de euro

Ieri Ursula von der Leyen a venit la București pentru a aproba Proiectul Național de Reziliere și Redresare. Unul din punctele fierbinți din proiect se referă la sistemul de pensii, calculul acestora și media vârstei de pensionare. Deși, în primă fază, CE a trimis proiectul pentru revizuire, ieri a fost aprobat, guvernul Cîțu făcând modificările cerute de Bruxelles.

Sistemul de pensii inclus în PNRR. Guvernul a alocat 482 de milioane de euro

Guvernul Cîțu, în proiectul PNRR a inclus și sistemul de pensii. Conform acestuia reforma fiscală şi din sistemul de pensii va avea alocați din cei 29 de miliarde de euro,  482 milioane de euro pentru digitalizare, creşterea veniturilor colectate din PIB, limitarea pentru pensiile speciale și pentru dezvoltarea unui nou calcul în sistemul de pensii cu indexare automată.

Un alt punct din acest program, despre care inclusiv Ministrul Muncii a discutat, este modul în care românii vor putea ieși la pensie. Inclus în PNRR este proiectul de egalizare a vârstei de pensionare, termenul fiind până în anul 2035. Cu alte cuvinte, atât bărbații, cât și femeile, care vor ieși la pensie, vor avea aceeași vârstă de pensionare, și anume la 65 de ani.

„Pe actuala lege, noi avem un plan de egalizare a vârstei de pensionare spre 65 de ani, deja asumat până în anul 2030. Egalizarea vârstei de pensionare și în niciun caz să nu depășim vârsta de 65 de ani.

Acum, vârsta de pensionare a femeilor este 61,7, la anul va fi mai mult. Din ce în ce mai mult, până în anul 2030, așa prevede actuala legislație. Vârsta de pensionare a bărbaților și a femeilor va fi egală”, a declarat recent Raluca Turcan.

Reforma prevede majorarea contribuțiilor la Pilonul II

Un alt punct din programul aprobat de CE ieri, este și majorarea contribuției la Pilonul II de pensii. Tot legat de sistemul de pensii, guvernul Cîțu a mai adăugat în proiect și intenția de a îmbunătății sustenabilitatea Pilonului II prin digitalizare și o diversificare a activelor din acest segment de piață prin investiții directe în activele fondului de pensii.

Digitalizarea din sistemul de pensii, conform declarațiilor de la Ministerul Muncii, și stipulate în proiect, ar începe nu mai târziu de 2023, când viitorii pensionari vor putea accesa dosarele de pensii în format digital, eliminându-se astfel birocrația. Investiția în acest segment al sistemului ar fi estimată la aproximativ 100 de milioane de euro, incluzând aici atât partea de soft, cât și cheltuielile cu personalul temporar angajat pentru dezvoltarea sistemului digitalizat de pensii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI