Se schimbă eliberarea pașapoartelor în România. Ce trebuie să faci de mâine, 20 martie
Pentru a putea intra pe teritoriul oricărei țări care nu face parte din Uniunea Europeană, românii trebuie să dețină un pașaport valid. Cum cererea este destul de mare, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat o nouă schimbare importantă privind eliberarea acestor documente. Iată ce este important să știi. Se aplică începând de luni, 20 martie.
Schimbare importantă privind eliberarea pașapoartelor
Ministerul Afacerilor Interne a venit cu o schimbare importantă în privința eliberării pașapoartelor pentru români. Potrivit unui anunț oficial, începând cu ziua de luni, 20 martie, procedura de depunere a cererilor ar urma să fie mult mai simplă, datorită unei noi facilități.
Serviciul care a fost anunțat de MAI vine în sprijinul românilor, oferindu-le posibilitatea de a scurta timpul de așteptare. Ca și până în prezent datorită programărilor online, cei care optează pentru un pașapoarte pot evita cozile de la ghișee. Noua interfață a platformei, spune ministrul, ar urma să fie una ușor accesibilă tuturor.
„Începând de luni, 20 martie a.c., cetățenii vor avea la dispoziție un nou serviciu de programare online pentru depunerea cererilor de pașapoarte, care va fi integrat în HUB-ul de servicii al MAI.
Așa cum știți deja, HUB-ul de servicii al MAI va constitui nucleul de digitalizare a serviciilor publice oferite de structurile ministerului, oferind servicii electronice ușor de folosit, rapide și de înaltă calitate”, a transmis Lucian Bode, în comunicat.
Cu ce noi facilități vine
Cu toate că și până acum românii aveau și posibilitatea de a se programa online, noutatea constă în faptul că serviciu îmbunătățit le va permite efectuarea unei programări începând cu ziua curentă, pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice.
Citește și: Acte necesare pentru pașaport în 2023. În cât timp se eliberează și ce taxe trebuie să plătești
Potrivit autorităților, interfața grafică a platformei va fi ușor de folosit și va permite introducerea în siguranță a datelor de identificare. De asemenea, față de vechea versiune, MAI a anunțat că vor exista și funcții suplimentare, precum notificarea prin e-mail.
„Așa cum știți deja, HUB-ul de servicii al MAI va constitui nucleul de digitalizare a serviciilor publice oferite de structurile ministerului, oferind servicii electronice ușor de folosit, rapide și de înaltă calitate.
Pe lângă alte beneficii de ordin tehnic, noua platformă de programare, dezvoltată împreună cu specialiștii din cadrul Direcției Generale pentru Comunicații și Tehnologia Informației, oferă posibilitatea extinderii pentru alte servicii sau chiar pentru alte structuri MAI”, a transmis Lucian Bode, ministrul de interne.
HUB-ul de servicii al MAI este același care permite, printre altele, obținerea online, gratuită, a certificatului de cazier judiciar.