Se pot da amenzi pentru încălcarea ordonanțelor militare chiar dacă ești în spațiu privat? Pot organiza petreceri în curtea mea?

de: Ana Chivu
03 05. 2020

Se pare că unii românii vor să se bucure din plin de vacanța obligatorie apărută din cauza pandemiei de coornavirus, așa că-și uită obligațiile venite odată cu criza sanitară. Pot primi amenzi cei care organizează petreceri în propria curte?

Se pot da amenzi pentru încălcarea ordonanțelor militare dacă ești în spațiul privat?

Mulți români au încercat încă de la începutul izolării să încalce vehement sau să fenteze măsurile impuse de oficiali. Din păcate, amenzile au curs neîncetat preț de câteva luni pentru ca aceștia să învețe să respecte indicațiile autorităților. Ordonanțele militare nu se „discută”!  Indiferent de spațiul în care se desfășoară fiecare, măsurile rămân aceleași pentru toți. Recent, câțiva români au primit o amendă în valoarea de 36.000 de lei din cauza unei petreceri care a avut loc în grădină.

Se pare că aceștia au făcut tot ce au vrut și și-au asumat o mustrare babană numai pentru a nu scăpa cheful de 1 Mai de anul acesta. Mai exact, este vorba despre un grup de 15 persoane care s-au adunat cu voie bună în curtea unuia dintre ei. Imaginile cu aceștia distrându-se neadecvat pentru aceste vremuri au apărut ulterior în mediul online. Polițiștii s-au autosesizat și au venit cu un cadou deosebit la locuința celui care a organizat cheful de zile mari.

Se pot da amenzi pentru încălcarea ordonanțelor militare chiar dacă ești în spațiu privat

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Tăşnad s-au sesizat din oficiu”

„În urma imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii din cadrul Poliţiei Tăşnad s-au sesizat din oficiu şi au demarat activităţi specifice în vederea clarificării stării de fapt. S-a constatat faptul că ieri, 1 mai a.c., în jurul orelor 17.00, la domiciliul unui bărbat de 37 de ani, din Tăşnad, s-a format un grup de aproximativ 15 persoane, care au ascultat muzică şi au consumat băuturi alcoolice”
Preciziri Poliție

Toți participanții la eveniment au fost buni de plată, după distrația avută. Oamenii legii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor, în valoarea cumulată de 36.000 de lei. Autoritățile au mai precizat că în curtea respectivă se găseau trei copii minori.