Se întâmplă în România. O femeie din Iași s-a dus să reclame mașina lovită, dar a uitat că nu are permis

Autor: Alexandra Chivu - 18:43, 22 oct. 2019
O femeie din Iași s-a dus să reclame mașina lovită, dar a uitat că nu are permis

”România, țara tuturor posibilităților”. O femeie din Iași s-a dus să reclame mașina lovită. Poliția Rutieră a avut parte de o mare surpriză când a verificat-o, căci femeia ”ducea lipsă” de permis de conducere.

O femeie din Iași s-a dus să reclase mașina lovită, dar a uitat că nu are permis

De regulă, polițiștilor le este dat să vadă multe, dar o așa grozăvie, mai rar. Printre miile de cazuri grave, se strecoară și unele de-a râsu’-plânsu’, cum a fost cazul și aici. O femeie în vârstă de 34 de ani, din oraș, a mers să reclame că i-a fost lovită mașina. Nimic greșit până acum. Incidentul în care a fost implicată ieșeanca a avut loc pe 20 octombrie, pe Aleea Sadoveanu, când automobilul său a fost lovit din spate de către o altă mașină.

Se întâmplă în România. O femeie din Iași s-a dus să reclame mașina lovită, dar a uitat că nu are permis
Poliția Municipiului Iași

Cei doi conducători auto nu au căzut la o înțelegere și au mers la Poliție. Ambii au fost căutați în baza de date, iar oamenii legii au avut parte de o surpriză de zile mari. Ieșeanca nu figura cu permis de conducere. Surse din Poliție, citate de adevărul.ro, susțin că pe numele femeii nu fusese înregistrat niciodată un permis de conducere. De aici și mersul cu mâna goală la Poliție, căci tânăra a mers la sediul autorităților doar cu buletinul.

”Nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule”

„La data de 20 octombrie, la Poliţia Municipiului s-a prezentat o femeie de 34 de ani, din municipiul Iaşi, pentru a declara o tamponare, survenită în municipiul Iaşi, în care a fost implicată ca şi conducător auto. În urma verificărilor în baza de date s-a constatat faptul că aceasta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere”, au menționat reprezentanții Poliției Iași.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI