Se întâmplă cu buletinele, ar putea deveni obligatoriu. Toţi românii trebuie să afle ce au de făcut

de: Ștefan R. Apostol
22 10. 2022

Ce se întâmplă cu buletinele? Parlamentarii români vor să simplifice, printr-un nou proiect, modul în care ni se vor elibera buletinele. Modul și condițiile în care ar putea fi emise în viitor, nu ar mai depinde strict de localitatea de reședință. Acest schimbări depind dacă noul proiect depus în Senatul României va fi votat sau nu.

Senatorii decid ce se întâmplă cu buletinele

De ceva vreme există pe masa comisiilor din Senatul României un proiect menit să modifice modalitatea în care s-ar putea emite în viitor carțile de identitate.

Conform legislației în vigoare, fie că vorbim de eliberarea primei cărți de identitate, sau de schimbarea acesteia după expirare, cărțile de identitate se eliberează numai în localitatea de reședință. Măsura se aplică tuturor cetățenilor români de pe teritoriul României.

Conform unui proiect depus recent în Senat, se dorește modificarea acestei condiții la eliberarea buletinelor. Dacă proiectul, acum în dezbatere publică, va fi votat și promulgat, ulterior, ar putea simplifica procedura de eliberare a cărților de identitate. În esență proiectul propune eliminarea condiției ca eliberarea cărților de identitate să fie făcută doar în localitatea de reședință.

Ca exemplu, domnul Gheorghe I. a avut cartea de identitate eliberată în Craiova, acesta fiind orașul de reședință. Din motive profesionale este detașat în Iași, iar buletinul expiră.

Domnnul Gheorghe I. nu va mai fi obligat să revină în Craiova pentru a-și reînoi cartea de identitate. Dacă noul proiect este votat și promulgat ca și cadru legal, personajul nostru va putea cere eliberarea noii cărți de identitate în Iași, cu dovada faptului că acesta are ca reședință principală orașul Craiova.

Un nou proiect permite digitalizarea cazierului judiciar

Conform unui alt proiect, recent dezbătut în Senatul României, în curând românii vor putea avea emise cazierele judicare în format digital, eliminându-se astfel posibilele cozi la ghișeele secțiilor de poliție.

Este vorba de un proiect depus în Senatul României care va modifica Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 13 noiembrie 2009.

În amendamentele votate deja în Senat, la articolul 28, se aduc următoarele modificări:

„(3^) La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma menţiunii în cererea prevăzută la alin. (1) şi (2), certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor
autentice.
(3^) în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare aprezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării sunt stabilite procedurile pentru eliberarea înformă electronică a cazieruluijudiciar.”

Citeşte şi Informaţii importante pentru românii cu aceste nume în buletin. Ce trebuie să facă, taxa nu e mare