Se încing spiritele la Insula de 1 milion! Veterana de 60 de ani, acuzată că “se dă bine”pe lângă Armin Nicoară și Jaguaru EXCLUSIV
Angela Moga a reușit în doar câteva zile la Insula de 1 milion, cel mai nou reality show din grila Kanal D, să intre în conflict cu majoritatea celor din propria tabără. În Arenă, dar și în camp, au fost acuzații de manipulare, destabilizare și marginalizare. “Unde vede forța, acolo se alipește”, susține Elena, după ce veterana concursului încearcă să stabilească alianțe cu Armin Nicoară și Jaguaru, doi dintre cei mai puternici concureți din tabăra Sudicilor.
Angela Moga: „Psihic sunt foarte puternică”
Angela Moga s-a remarcat în tabără încă de la debutul reality-shw-ului la Kanal D. Pe parcurs, concurenții Isabela, Alin si Elena au fost cei care și-au asumat rolul de a-i atrage atenția asupra unor comportamente deranjante, însă veterana în vârstă de 60 de ani nu s-a lăsat mai prejos, acuzându-si colegii că nu o vor în comunitatea lor și că o iau “peste picior”.
Angela Moga s-a înscris la cel mai mare experiment social din istoria televiziunii din Romania convinsă fiind că are un as în mânecă în ceea ce privește interacțiunea cu ceilalți concurenți, însa realitatea pe care a găsit-o în Republica Dominicană îi dă planurile peste cap.
„Un punct forte în competitie este felul de a vorbi cu oamenii și de a îi atrage de partea mea. Am trecut prin mai multe în viață… Mă gândesc că am un atuu în privința asta. Sunt o persoană comunicativă, blândă, de ajutor și foarte rar mă enervez ca să spun o vorba mai aspră sau mai dură. Dar apoi îmi pare rău și îmi cer scuze. Psihologic sunt ferm convinsă că nu o să mă doboare acolo nimeni, psihic sunt foarte puternică”.
Cine este Angela Moga de la Insula de 1 milion
„Sunt foarte stăpână și sigura pe mine. Sunt foarte prietenoasă, intru foarte repede în relație cu oamenii. Îmi place să mă apropii de oameni. Nu îmi plac oamenii rigizi la față, care nu știu să zâmbească, care când scot cuvinte pe gura doar ca să jignească.
M-ar deranja un astfel de om, dar mă consolez pe mine că așa e el. Încerc să îmi fac alta preocupare, să discut cu altcineva, să nu îl bag prea mult în seamă, să mă apropii de el altfel, poate îl induplec, poate își schimbă atitudinea”, a spus Angela Moga pentru Playtech Știri înainte de a pleca în Republica Dominicana.
Angela Moga are 60 de ani, este originară din Târgu Mureș și este specialist relații clienți în cadul unei corporații din domeniul energiei. Estemama unui fiu în vârstă de 30 de ani și, după ieșirea din competiția Insula de 1 milion se va pregăti pentru nunta acestuia, programată în iunie.
Concurenta este pasionată de sport, face gimnastică, atletism, handbal, baschet, cățărări și parașutism. Visul din tinerețe era acela de a deveni actriță, însa viața a dus-o spre dansuri populare și, timp de 20 de ani, a văzut lumea în pași de dans.
Elena despre Angela Moga: „L-a “înfiat” pe Jaguaru, apoi pe Armin”
Înarmată cu un psihic puternic și o voință de fier, Angela a arătat că nu este dispusă să cedeze presiunii grupului și încearcă să stabileasca alianțe cu doi dintre cei mai puternici membrii ai taberei Sudicilor: Jaguaru și Armin Nicoară. Mișcarea Angelei nu are cum să treacă neobservatăm, fiind subiect de dezbatere în Arenă.
“Doamna Angela a venit cu o strategie bine pusă la punct pe principiul “dezbină și cucerește”, dar asta de la prima secundă, ea a fost la urechile tuturor șușotind. A încercat să se alipească acolo unde a văzut putere. L-a “înfiat” pe Jaguaru, apoi pe Armin.
Unde vede forța, acolo se alipește, a spus Elena în Arenă despre Angela. Dacă va reuși să coaguleze în jurul său coechipieri puternici, vedeți sâmbăta, începând cu ora 21.00, la Insula de 1 milion, reality show-ul prezentat de Cosmin Cernat la Kanal D, reality shw-ul fiind difuzat in weekend de la ora 21.00, iar lunea de la 20.00.