Se face și mai cald în România! Alertă meteo ANM pentru țara noastră, temperaturi de coșmar

de: Andrei Simion
12 07. 2024

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru vineri avertismente de caniculă valabile în toată România. Ce temperaturi se vor înregistra astăzi? Precizări de ultim moment de la ANM. Potrivit meteorologilor, se vor resimți 50 de grade Celsius!

Valul de caniculă se intensifică în România

ANM a emis cod galben de caniculă, valabil de azi, vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, pentru Maramureş, estul şi nord-estul Transilvaniei, Carpaţii Orientali şi zona litoralului, unde „valul de căldură se va menţine”. Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade Celsius, „va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă, iar „indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unități”, au transmis specialiștii meteo.

Pentru restul României, ANM a emis cod portocaliu de caniculă.

„În cea mai mare parte a ţării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 şi 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum şi în sudul Crişanei şi al Moldovei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În majoritatea zonelor minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, avertizează ANM.

Cod galben de ceață vineri dimineață

Pe de altă parte, până la ora 8, a fost în vigoare cod galben de ceață în zona județului Suceava: Vatra Dornei, Fundu Moldovei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Dorna-Arini, Iacobeni, Sadova, Panaci, Poiana Stampei, Coșna și Ciocănești.

De asemenea, ceață a fost și în județul Covasna (Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani), precum și în zona depresionară a județului Harghita, respectiv zona localităților: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc și Racu.

România a fost afectată în ultimii ani de valuri de căldură extremă, fenomen ce devine din ce în ce mai frecvent și intens din cauza schimbărilor climatice. Aceste perioade caniculare aduc temperaturi foarte ridicate, care pot pune în pericol sănătatea populației și pot afecta diverse sectoare economice.

Impactul căldurii extreme asupra sănătății

Căldura extremă poate avea consecințe grave asupra sănătății publice. Printre efectele imediate se numără:

Insolațiile: Expunerea prelungită la soare poate duce la insolație, manifestată prin dureri de cap, amețeli, greață și, în cazuri severe, pierderea cunoștinței.

Deshidratarea: În timpul valurilor de căldură, pierderea de lichide prin transpirație crește semnificativ. Este esențial să se consume suficiente lichide pentru a preveni deshidratarea.

Agravarea bolilor cronice: Persoanele cu afecțiuni preexistente, cum ar fi bolile cardiovasculare, respiratorii sau diabetul, sunt mai vulnerabile la efectele căldurii extreme.

Decesele: În cazuri extreme, căldura poate duce la deces, în special în rândul persoanelor în vârstă, copiilor și celor cu condiții de sănătate fragile.

Măsuri de protecție

Pentru a face față temperaturilor ridicate, autoritățile și experții în sănătate publică recomandă:

Hidratarea corespunzătoare: Consumul de apă și evitarea băuturilor alcoolice sau cu conținut ridicat de cafeină.
Evitarea expunerii directe la soare: În special în intervalul orar 11:00-17:00, când radiațiile UV sunt la cel mai înalt nivel.
Purtarea îmbrăcămintei adecvate: Haine lejere, deschise la culoare și pălării pentru protejarea capului.
Utilizarea ventilatoarelor și a aparatelor de aer condiționat: Pentru a menține o temperatură confortabilă în interior.
Limitarea activităților fizice intense: În timpul zilei, în aer liber, pentru a preveni suprasolicitarea organismului.